Insulițe de lângă Port Vila

Dacă tot am făcut ultima oară o recenzie a insulelor de lângă Efate, am zis să continui turul cu insulițele de lângă Port Vila. Avem tot 5 la număr, doar că sunt mult mai mici și mult mai aproape (5 minute cu barca). Majoritatea sunt deținute în întregime de câte un hotel și sunt accesibile doar clienților. Însă nu e nevoie să plătiți o avere pe o noapte de hotel, vă primesc și dacă faceți consumație. De obicei se plătește o taxă fixă, din care se pot deduce apoi cheltuielile de la restaurant; în felul acesta hotelurile își asigură o consumație minimă. Vă recomand să acordați câteva ore fiecăreia, mergeți înainte de prânz și stați până la apus.

Sursa: adaptat după Beautiful Holidays

1. Hideaway

This slideshow requires JavaScript.

Am spus-o de mai multe ori, este mai bun loc de snorkelling de lângă Port Vila! Ok, insulița nu este chiar în dreptul orașului, trebuie să mergeți mai întâi în satul Mele (cel mai populat din Vanuatu), la 10km de capitală, dar se ajunge ușor cu autobuzul. În drum spre Mele, puteți chiar să vizitați faimoasa fabrică de cafea Tanna Coffee. Iar odată ajunși la Mele Beach Bar, merită să profitați un pic de plaja lungă cu nisip negru înainte să luați barca spre Hideaway. Este impresionant cum la nici 100 de metri de țărmul nisipos al golfului Mele a răsărit o insuliță coraliană cu atâta biodiversitate! Aici am văzut țestoase, calamari, caracatițe, crevete, homari, anemone, nudibranhiate și multe tipuri de pești colorați mai mici și mai mari! Dacă vreți mai mult decât snorkelling, să știți că au și un centru de scufundări. Sau puteți pur și simplu să vă relaxați într-un șezlong cu un cocktail într-o mână și o carte în cealaltă. La întoarcere vă recomand să zăboviți un pic la Mele Beach Bar –  au deseori muzică live, spectacol de circ pentru copii duminica și un superb spectacol de jonglerii cu foc vinerea! A, să nu uit, la Hideaway există și o poștă subacvatică, probabil singura din lume. Puteți să cumpărați vederi impermeabile de la oficiul poștal din oraș și să trimiteți un suvenir inedit acasă 😉

Taxă: 1250vt
Pont: Având în vedere că este o insulă recentă de corali, plaja nu e cu nisip, așa că recomand pantofi de plajă și apă! Dacă nu aveți, puteți să închiriați la fața locului.

2. Iririki

This slideshow requires JavaScript.

Probabil cea mai cunoscută insuliță din Vanuatu, nu aveți cum să o ratați fiindcă este chiar în centrul orașului și apare mai în toate vederile aeriene cu Port Vila. Pe vremea condominiul a fost sediul administrației britanice (de parcă englezii și francezii au încercat să reproducă la scară mai mică geografia Europei: britanicii s-au aciuit pe o insulă iar francezii mai la est :D). După proclamarea independenței în 1980, insula a fost concesionată unui australian care a transformat-o în complex turistic. De atunci și până astăzi a schimbat vreo 3 proprietari și a fost răvășită de două cicloane majore, dar rămâne cel mai mare resort din Vanuatu: are 60 de bungalouri plus 30 de apartamente de lux cu etaj și jacuzzi pe balcon, 3 restaurante, 2 piscine, teren de tenis, sală de sport, spa și un cazino! Dacă mergeți doar pe o zi vă recomand să profitați de piscine, de vederea frumoasă către Port Vila și Ifira și de echipamentele nautice incluse în preț (cum vă surâde înconjurul insulei cu caiacul sau cu un mic catamaran?). Era și un loc bun de snorkelling înainte, dar s-a stricat după ciclonul Pam din 2015. De altfel, resortul s-a redeschis abia în mai 2016 și sunt probleme financiare și acum. Așa că zic să profităm de el cât mai putem!

Taxă: 1500vt, din care 1000vt pot fi folosiți la oricare din cele 3 restaurante sau la spa.
Pont: vaporașul pleacă din dreptul pieței.

3. Ifira

This slideshow requires JavaScript.

Sora mai mare a lui Iririki, situată chiar în spatele ei. Mai puțin cunoscută turiștilor, este totuși insula cu cei mai bogați oameni din Vanuatu și de la ea vine numele capitalei (Ifira -> Fila -> Vila). Ifirienii sunt proprietarii cutumiari ai tuturor terenurilor din Port Vila (pe care le foloseau drept grădini înainte de sosirea coloniștilor) și, mai mult, ei controlează portul (deci iau taxe și șpagă de la vasele de croazieră, de la navele-container și cam de la toate business-urile care importă marfă și materiale pe cale maritimă). Nu vă imaginați însă că cei 1100 de săteni locuiesc toți în viloace: sunt doar 2-3 vile pe insulă. Dar nivelul de trai al populației este în general mai bun decât în alte sate, veniturile din concesionări și din taxe fiind gestionate de un trust care pare să mulțumească plebea. Ifira este o insulă închisă, nu există niciun hotel, bar sau restaurant și niciun străin nu locuiește acolo, numai ifirieni. Așadar nu se poate vizita, doar dacă vă invită cineva. Dar puteți să vă apropiați de insulă cu barca sau cu caiacul (pe care le închiriați de la Iririki sau de la Boat Yard); sunt și câteva situri bune de scufundări și de snorkelling la care vă pot duce operatorii de scufundări. Sau poate vă mulțumiți cu o kava la Ifira Point Nakamal, este cel mai apropiat punct de firicelul de apă care desparte Ifira de Efate și unul dintre puținele nakamaluri pe plajă, unde puteți să stați cu tălpile în nisip și să contemplați vasele din port.

Taxă: nu există fiindcă nu se poate vizita.
Pont: la Ifira Point Nakamal puteți ajunge ușor cu autobuzul, mergeți însă devreme fiindcă pe la ora 18 se închide. Boat Yard este tot acolo și în fiecare duminică e ziua porților deschise.

4. Erakor

This slideshow requires JavaScript.

Este prima insuliță pe care am descoperit-o în Vanuatu, deși ca să fiu sinceră acum nu mi se mai pare așa de spectaculoasă. Dar merită totuși să mergeți acolo, ca să vedeți o parte mai ascunsă a capitalei. Dacă vă uitați pe hartă, veți observa că Port Vila se întinde între mare și două lagune. Erakor stă chiar la intrarea în prima lagună, de unde aveți o priveliște panoramică spre peninsulele Pango, Erakor și Eratap, mai puțin cunoscute turiștilor. Erakor nu e locul ideal de înotat, fiindcă apa e destul de joasă și tulbure, și nu prea aveți ce vedea în afară de steluțe de mare. Dar e un loc ideal de stat la plajă și merită încercat și restaurantul-ponton deasupra apei. Recomand de asemenea să vă aventurați la o plimbare cu caiacul sau cu SUP-ul, așa puteți admira mai bine casele din zonă și pirogile localnicilor. Pentru inițiați, se poate face și surf în zonă (iar surferii mi-au spus că au văzut deseori dugongi acolo!).

Taxă: 1000vt, deductibili la restaurant.
Pont: ca să luați vaporașul, cereți autobuzelor să vă ducă la Erakor Jetty, lânga hotelul Warwick Le Lagon. A nu se confunda cu Erakor Village, care este satul chiar din fața insulei, dar muuuuult mai departe dacă mergeți cu mașina.

5. Eratap

This slideshow requires JavaScript.

Golful Eratap e cam la 20 de minute cu mașina de Port Vila înspre est și adăpostește mai multe insulițe nelocuite. Partea de est a insulei este mai expusă vântului, așa că peisajele sunt mai dramatice aici și vă puteți juca de-a naufragiatul. (Apropo, tu ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?) Însă de îndată ce v-ați săturat de “sălbăticie”, vă puteți refugia la unul din cele două hoteluri din zonă – Aquana sau Eratap. Desigur, tot de la ei trebuie să închiriați în primul rând caiacele sau piroga ca să ajungeți la insulițele pustii. Eratap e mai exclusivist (de altfel, nu acceptă copii sub 16 ani!), iar Aquana e mai mult pentru familii. Ambele au farmecul lor. Din nou, pentru cunoscători, Eratap e una din cele mai bune locații de surf în Vanuatu.

Taxă: nu e cazul, dar dacă mergeți la Aquana sau la Eratap se vor aștepta să faceți consumație și probabil vă vor cere 1000vt pentru caiac sau pirogă.
Pont: e cam departe de mers cu autobuzul, e mai bine cu un vehicul închiriat (o mașină sau, de ce nu, un ATV?)

PS: Pentru Hideaway, Iririki și Erakor, vaporașele pleacă la cerere – nu au orar fix, sunt oricând gata să ia clienți, chiar și unul singur! Traversarea nu se plătește, este inclusă în prețul pe care îl veți plăti odată ce ajungeți la recepție.

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Port Vila îmbracă straie noi

Iarăși am făcut o pauză lungă pe blog, de data aceasta prijeluită de faptul că am luat o pauză mai lungă de la viața mea în Vanuatu…iunie, iulie și august le-am petrecut în România și în Europa! O pauză în care speram să am mai mult timp să scriu (și să mă ocup de alte câteva proiecte personale), dar nu mi-au ieșit planurile. Au fost 3 luni destul de intense, însă nu vreau să mă plâng – tocmai asta îmi lipsea în Vanuatu, puțină agitație și mișcare. Și îmi dau seama că sunt norocoasă că am putut să îmi iau 3 luni concediu fără plată, și că am un iubit înțelegător pe care nu l-a speriat distanța, și că am scăpat de iarnă pe anul ăsta! (Ok, știu că “iarna” din Vanuatu nu se pune, dar să știți că în iunie – august zilele sunt scurte și mohorâte, și mulți dintre cunoscuții mei s-au plâns de frig cât am fost eu plecată).

Din septembrie m-am întors în Vanuatu și, ca de fiecare dată, am constatat niște schimbări. Fiind o țară în curs de dezvoltare, mediul de afaceri evoluează repede. S-au închis niște restaurante, s-au deschis altele (unul chiar lângă noi, ura!), unele business-uri au dat faliment, altele au fost cumpărate de chinezi, s-au mai privatizat niște terenuri…Dar cea mai importantă schimbare este că acum avem o promenadă pe malul mării!

De fapt aveam și înainte o promenadă, numai că era într-o stare deplorabilă. Proiectul de refacere și de lungire a promenadei a fost finanțat de Noua Zeelandă și a durat 2 ani. Având în vedere că faleza fusese distrusă parțial de ciclonul Pam, a fost nevoie mai întâi de niște lucrări serioase de consolidare a digului. Dar acum avem în sfârșit o promenadă frumoasă de 1,2 km pe malul mării chiar în centrul orașului!

Promenada nu este doar frumoasă, ci și animată: a devenit rapid, pe bună dreptate, locul preferat al locuitorilor capitalei. Am ieșit zilele trecute la o alergare seara și a fost superb! (unde mai pui că este și luminată, ăsta e mare lucru în Vanuatu! Să vedem cât o să țină becurile…) Am dat de alți alergători, de familii care își plimbau copiii în cărucior, de tineri care ascultau muzică pe telefon și de adolescenți pe skate-board, o modă complet nouă în Vanuatu. Preț de câteva clipe m-am simțit ca într-un oraș din filmele americane.

Iar pe timp de zi e plin de pikinini care chiuie și sar cu poftă, fără nicio grijă în apă! Prin alte părți ale lumii acest obicei ar fi privit cu ochi răi (cum vi se par țigănușii care se scaldă în fântâni?…), dar în Vanuatu orice prilej e o scuză bună pentru o porție sănătoasă de râs 🙂

Promenada văzută de sus
(sursa: https://vanuatudigest.com/)

Promenada văzută de sus
(sursa: https://twitter.com/pacisliving)

La plimbare. În zare se văd: noul centru de conferințe construit de chinezi anul trecut; hotelul Grand, care la doar 6 etaje este în continuare cea mai înaltă clădire din Vanuatu; și ceva mai multe catarge decât de obicei, având în vedere că până în noiembrie e sezon de navigație.
(sursa: http://www.gtitourism.com.au/)

Posted in Uncategorized | Tagged , , | Leave a comment

Insule de lângă Efate

Efate_map

Mi-am dat seama că am tot scris despre alte insule pe care le-am vizitat în Vanuatu, cum ar fi Ambrym, Tanna, Mota Lava, Gaua, Santo, dar nu am scris despre insuliţele care sunt chiar în „ograda” noastră.

Pe partea de nord-vest a insulei Efate este o salbă de cinci insule locuite, numai bune de vizitat dacă ajungeţi prin părţile acestea: Lelepa, Moso, Nguna, Pele şi Emao. Sunt cam la 40 de minute de mers cu maşina şi încă 20 cu barca, deci relativ aproape, dar totuşi suficient de departe ca să vă rupeţi complet de viaţa urbană şi să experimentaţi viaţa într-un sat din Vanuatu, într-o colibă de paie fără electricitate şi apă curentă (semnalul 3G vă găseşte însă şi aici!).

Am să le iau pe rând.

  1. Lelepa

This slideshow requires JavaScript.

– după părerea mea, cel mai bun loc de snorkelling de lângă Efate! Coralul este în stare foarte bună şi e multă viaţă subacvatică, am văzut scoici gigantice, caracatiţe şi chiar şi un dugong 😉

– însă nu există cazare aici, trebuie ori să mergeţi cu cortul, ori să faceţi o excursie de o zi; există un trust de localnici de pe insulă care face excursii organizate de o zi, eu una nu am fost, dar sunt foarte bine cotate pe TripAdvisor.

– sau o altă variantă este să faceţi un tur pe  iaht, South Sea Vagabond şi Golden Wing pot ancora în zonă.

– există şi o peşteră pe insula Lelepa, mai degrabă o atracţie antropologică decât speologică: aici a murit şeful Roi Mata, primul care a unificat insulele din centrul Vanuatu, acum 400 de ani. Situl a fost declarat patrimoniu mondial Unesco în 2008, împreună cu insuliţa Eretoka din apropriere. Eretoka mai este cunoscută şi ca „Hat Island” – insula pălărie, fiindcă seamănă cu…o pălărie – şi este considerată tabu de localnici: nimeni nu are voie să pună piciorul pe ea, fiindcă acolo a fost îngropat şeful Roi Mata (împreună cu alte 47 de persoane vii…).

Preţuri: în jur de 10.000 de vatu pentru o excursie organizată de o zi, cu prânz și transport; dacă mergeți cu cortul, 500vt de persoană pe noapte plus cam 2000vt pentru transportul cu barca.

  1. Moso

This slideshow requires JavaScript.

– dintre cele cinci insule, Moso e cea mai dezvoltată pentru turişti: are două pensiuni ţinute de străini, deci la standarde mai înalte, dar totuşi eco-friendly. Una dintre pensiuni are şi club de scufundări, deci dacă vreţi mai mult decât snorkelling, aici trebuie să veniţi!

– recomand cu încredere Tranquility Dive pentru scufundări sau Congoola pentru o excursie foarte relaxată de o zi.

– dacă vreţi să vă scufundaţi, Tranquility Dive pot să vă culeagă de la hotelul din Port Vila şi, după 40 de minute cu maşina şi încă 10 cu barca, aţi ajuns pe insula Moso unde vă alegeţi echipamentul de scufundat. Apoi urmează prima scufundare şi aveţi acces la situri de lângă Moso, Lelepa sau Eretoka. După prima scufundare vă întoarceţi la Moso pentru prânz, iar după-masa mergeţi la a doua scufundare. Pe la 4 vă trimit înapoi cu barca pe Efate, de obicei e şi ora la care delfinii sunt activi şi vin să se joace 😉

– dacă nu vreţi să vă scufundaţi, puteţi să aveţi parte de o excursie similară pe vasul Congoola, care arată fix ca o corabie de piraţi. Vă vor duce la două locaţii de snorkelling, iar prânzul va fi servit pe o plajă pustie, cu cromatica perfectă de nisip auriu, junglă verde deasă şi marea limpede azur!

– a doua pensiune, numită simplu The Moso, este mai nouă şi nu am apucat încă să o văd, dar am auzit că este foarte frumoasă şi mai ales, mâncarea foarte bună!

Preţuri: 11.000 de vatu pentru o scufundare dublă, cu tot cu echipament, prânz și transport; 10.000vt pentru excursia de o zi pe Congoola (include de asemenea echipament de snorkelling, prânz și transport); 9000vt/noapte într-un bungalou de 2 persoane, cu mese și transport cu tot.

  1. Nguna

This slideshow requires JavaScript.

– ignoraţi g-ul, se pronunţă nuna. Nguna este un vulcan stins şi încă se vede craterul acestuia. Legenda spune că focul din vulcan s-a mutat pe insula Tanna.

– dacă aveţi chef de o plimbare (nu foarte lungă, maxim 3 ore dus-întors), puteţi să urcaţi până la crater şi veţi fi răsplătiţi cu o privelişte superbă asupra insulelor din jur. Dacă vremea e bună, puteţi vedea până la insula Epi din grupul de insule Sheperds. Pe ploaie însă veţi fi probabil dezamăgiţi…noi ne-am încumetat totuşi, măcar de dragul mişcării.

– noaptea puteţi să vă cazaţi la Uduna Bungalows sau la pensiunea ţinută de cooperativa femeilor din satul Taloa.

*În general în Vanuatu când vă cazaţi la bungalouri ţinute de localnici, nu prea există oră de check-in sau de check-out, veniţi când vreţi şi ei se vor ocupa de tot: cazare, mâncare, vizite. De obicei toate mesele sunt incluse în preţ şi, deşi nu veţi avea de unde alege la meniu, în general mâncarea este foarte bună şi săţioasă. Dacă vreţi să vă plimbaţi undeva, e bine să informaţi gazda înainte, în primul rând ca să vă asiguraţi că aveţi voie să mergeţi pe terenuri private şi în al doilea rând ca să nu se îngrijoreze. De cele mai multe ori, vor trimite câţiva copii cu voi pe post de ghizi. Este o experienţă personalizată şi nu veţi avea parte de prea multă independenţă, nici intimitate, dar vă veţi simţi cu adevărat oaspeţi în casa cuiva, nu doar clienţi la un hotel.

Preţuri: 3500 de vatu de persoană pe noapte, toate mesele incluse, plus 500 – 2000vt de persoană pentru transportul cu barca; 1500vt de persoană pentru a urca la craterul vulcanului stins.

  1. Pele

This slideshow requires JavaScript.

– Pele este locul ideal dacă tot ce vă doriţi e să zaceţi la plajă câteva zile! Plaja este superbă şi snorkelling-ul bunicel.

– aveţi mai multe opţiuni de cazare, dar recomand de departe bungaloul lui Mark şi Miriam, căci este cel mai bine plasat şi izolat, cu multă intimitate. Dacă mergeţi la plajă într-un sat, e bine să vă acoperiţi corpul şi să înotaţi în tricou şi pantaloni scurţi…dar la Mark şi Miriam plaja e numai a voastră! Mâncarea și prezentarea acesteia vor fi de asemenea foarte bune.

– în drum spre Pele veţi trece pe lângă Kakula, o insuliţă nelocuită din zonă: există şi acolo o opţiune de cazare pentru cine vrea să stea pe o insulă pustie ca Robison Crusoe.

Preţuri: 3500 de vatu de persoană pe noapte, toate mesele incluse, plus 500 – 2000vt de persoană pentru transportul cu barca; 700vt intrarea la plajă dacă mergeți doar pe o zi (include o gustare de fructe proaspete).

  1. Emao

This slideshow requires JavaScript.

– dintre cele cinci insule, Emao este cea mai puţin vizitată, în primul rând fiindcă e pe coasta de est a Efate, unde bat alizeele şi marea e mai agitată. În al doilea rând fiindcă nu prea sunt opţiuni de cazare aici…dar dacă aveţi poftă de o experienţă cu adevărat autentică, puteţi să mergeţi să dormiţi în casa cuiva şi să participaţi activ la viaţa satului, localnicii sunt foarte primitori!

– Emao este tot de origine vulcanică, aşa că puteţi să urcaţi pe conul cel mai înalt ca să aveţi o privelişte cuprinzătoare, iar laguna din satul Maru, cu bolovanii negri de lavă rămaşi de la ultima erupţie de acum mii de ani, este destul de impresionantă!

– ca să vă faceţi o privire de ansamblu asupra insulei, puteţi să faceţi încojurul pe o potecă şi să vizitaţi toate cele şase sate; înconjurul insulei se poate face în 3 ore, dar sigur va dura mai mult fiindcă vă veţi opri la taclale în fiecare sat.

Preţuri: puteți oferi 500 de vatu pe noapte ca să stați în casa cuiva; transportul cu barca între 500 și 2000vt de persoană.

Alte sfaturi:

– oricare insulă ați alege, luați cu voi apă de băut, cremă de plajă, bani numerar şi haine modeste;

– prețul la bărci variază în funcție de numărul de persoane, minim 500vt/pers dacă sunteți un grup sau dacă vă nimeriți la debarcader la ora la care pleacă şi sătenii, maxim 2000vt dacă sunteți singur;

– bărcile pentru Lelepa pleacă de la Lelepa Landing, pentru Moso de la Gideon’s Landing, pentru Nguna şi Pele de la Emua Wharf şi pentru Emao de la Takara; nu există orar fix, vă înțelegeți cu proprietarii de bărci care aşteaptă la mal;

– nu vă panicați dacă barca, masa, plimbarea etc. întârzie, you’re on island time 😀

Posted in Uncategorized | 2 Comments

Un nume ce-i?

„Un nume ce-i? Un trandafir, oricum
îi spui, exală-acelaşi scump parfum”

Să fim serioşi, câţi dintre noi nu ne-am gândit măcar o dată să ne schimbăm numele şi, mai ales, prenumele? Câţi n-am visat, când eram mici, să avem un prenume mai interesant, care să ne transforme miraculos într-altă persoană? Şi chiar dacă nu am mers până într-acolo încât să îl schimbăm oficial, cu toţii avem porecle sau nume de alint. Chiar şi cu persoanele mai puţin apropriate folosim mai degrabă o versiune prescurtată a prenumelui nostru: Lili în loc de Liliana, Vero în loc de Veronica, Sandu în loc de Alexandru, Nelu în loc de Ioan. Iar eu mi-am zis dintotdeauna Dana, chiar dacă în acte scrie Daniela.

Acelaşi lucru e valabil şi în Vanuatu, ba chiar la scară mai mare. Ce contează numele şi prenumele?…Când vine perioada înscrierilor la universitatea la care lucrez, văd o mulţime de acte modificate cu pixul – inclusiv la data naşterii – şi o mulţime de neconcordanţe între numele din certificatul de naştere şi numele de pe formularul de înscriere. De exemplu, un băiat care se prezintă drept Tensly James apare în acte ca Densly Johnson. Sau o fată care zicea că o cheamă Françoise Nako era trecută ca Françoiz Heau în certificatul de naştere. Eu ce nume să trec în catalog?…Aceste neconcordanţe se întâmplă din mai multe motive.

În primul rând, fiindcă societatea vanuateză se bazează pe tradiţii orale. Cunoştiinţele sunt transmise din generaţie în generaţie prin viu grai, prin cântece şi poveşti. Iar ceea ce e scris nu are neapărat mai multă valoare decât ceea ce e spus. În privinţa proprietăţii, de exemplu, pe majoritatea insulelor nu există acte de proprietate – limitele terenurilor sunt ştiute de şeful comunităţii şi cuvântul lui e mai presus decât orice înscris înregistrat la cartea funciară. La fel şi cu numele, contează cum te ştie lumea din comunitate, nu ce scrie în certificatul de naştere.

În al doilea rând, aceste certificate de naştere au apărut destul de târziu şi nu există oficiu de stare civilă decât pe două insule. Pentru mulţi dintre studenţii mei, majoritatea născuţi în 1996, certificatele s-au întocmit abia în 2006. Deci naşterea a fost înregistrată după 10 ani, cred şi eu că au uitat în ce zi s-au născut! Ca fapt divers, aici nu prea se sărbătoresc zilele de naştere, cu excepţia primei aniversări. A, şi încă nu există buletine, doar paşapoarte pentru cei care ies din ţară. Ceilalţi se identifică cu certificatul de naştere…

În al treilea rând, am mai scris că ortografia nu e foarte importantă la vanuatezi: pentru ei e totuna Maxly, Maxli sau Maclee. Joyce et totuna cu Joice, Heidy cu Haidi, Adeline cu Adelina. Apoi, unele consoane se confundă des (la fel cum şi eu confund sunetele în chineză!), astfel că Tensly devine Densley, Clare devine Glare…iar mie mi s-a spus de câteva ori Taniela, care în fijiană este nume de bărbat. De altfel, majoritatea colegilor mei din Fiji cu care comunicam pe email credeau că sunt bărbat şi au rămas surprinşi să vadă o femeie când am mers prima oară în delegaţie în Fiji!

În al patrulea rând, pe lângă prenume şi numele de familie, pe unele insule copiii primesc şi un nume „melanezian”. Un nume de clan am putea zice, care dictează cu cine te poţi căsători sau nu, pentru a evita consangvinitatea: o preocupare foarte reală într-o societate atât de mică, iar sistemul pe care l-au găsit mi se pare destul de ingenios. Ca să dau un exemplu simplu, pe insula Pentecost (de unde a pornit ideea de bungee jumping), există două nume tradiţionale pentru fete – Matan sau Mabon – şi două nume pentru băieţi – Bule sau Tabi. Fiecare copil trebuie să primească unul din aceste patru nume, în funcţie de sex şi de familia în care s-a născut. Fetele Matan nu au voie să se căsătorească cu băieţii Bule, iar fetele Mabon nu au voie să se căsătorească cu băieţii Tabi. Copiii rezultaţi dintr-un cuplu Bule – Mabon vor purta numele de Mabon dacă sunt fete şi Tabi dacă sunt băieţi. La fel, fetele dintr-un cuplu Tabi – Matan vor păstra numele de Matan, dar băieţii vor primi numele Bule.

Nume de clan pe insula Pentecost, care dicteaza cine se poate casatori cu cine

Nume de clan pe insula Pentecost, care dicteaza cine se poate casatori cu cine

În unele cazuri, acest nume de clan e trecut de fapt la numele de familie, aşa că nu e exclus ca un elev pe numele John Tabi să aibă ca tată, să zicem, George Bule şi ca mamă, Elise Mabon…iar dacă nu cunoşti acest obicei de pe insula Pentecost, te întrebi de unde au răsărit cele trei nume de familie diferite în sânul aceleiaşi familii!

Şi pe alte insule există nume tipice care trădează originea purtătorului (la fel cum la noi ştii că un Molnar vine probabil din Ardeal şi un Popescu din Muntenia): Bong pe insula Ambrym, Aru sau Tari pe insula Ambae. Prin alte părţi, de exemplu pe insula Tanna, am observat că de multe ori prenumele tatălui devine numele de familie al copiilor. Deci chiar dacă pe Tensly îl chema Johnson în acte, pe tot parcursul lui şcolar i s-a spus Tensly James fiindcă pe tatăl lui îl chema James. Iar o fată pe numele Anna Loughman a fost tot timpul trecută în foaia matricolă ca Anna Jack. Un fel de Măria lui Vasile, cum ar veni.

Am întâlnit multe alte exemple de nume schimbate. Printre cele mai ilogice mă gândesc la Haidy Niere, care îşi zicea Niere Sanga, deşi pe tată îl chema Joel Tao şi pe mamă Jenny Niere. Sau la McLee Chelland Tabi, care îşi zicea Maxly Liwusbo. Acesta din urmă mi-a explicat că a fost adoptat de o altă familie, de pe o altă insulă, şi a primit acest nume la ceremonia de adopţie cutumiară, cu toate că adopţia nu a fost oficializată în acte.

Ar mai fi apoi şi numele cutumiare care marchează avansarea în gradul de şef, primite în urma unor ceremonii precise care implică tot felul de probe de maturitate (şi mai mult ca sigur, omorârea unor porci). De exemplu, pe actual prim-ministru îl cheamă Charlot (prenume) Salwai (nume de familie) Tabimasmas (nume de clan + grad de şef) Sariboh (cel mai recent grad de şef pe care l-a căpătat în 2016). Desigur că Tabimasmas şi Sariboh nu apar în certificatul de naştere, fiindcă le-a primit mult mai târziu, dar aceste nume sunt foarte importante şi sunt menţionate în toate actele pe care le semnează ca prim-ministru şi în presă.

În încheiere, dacă aveţi nevoie de inspiraţie în alegerea unui nume de bebe, am făcut o listă cu cele mai originale (sau ciudate, depinde cum priviţi) nume pe care le-am întâlnit în Vanuatu până acum.

Pentru fete:

Anila
Annick
Audrika
Babette
Beroline
Dalsie
Danisha
Doroslyne
Edlema
Grizelda
Jamina
Janila
Jorane
Josiana
Kawia
Laveline
Leres
Mirza
Nawata
Poffina
Rombong
Rotha
Samia
Sanga
Solange
Tamanu
Vicenzia
Wawa
Yolicka
.
Pentru băieţi:
.
Allington
Anselmo
Barnabe
Bong
Boniface
Chanel
Clayton
Danick
Gedeon
Gishlain
Joslin
Joy
Karlmass
Ken Yave
Kisito
Konaly
Livae
Manasa
Marceau
Matai
Mawa
Pita
Romarique
Sailas
Saket
Sandy
Shaniel
Sherwin
Tavae
Yosino
Yuen
Posted in Uncategorized | Tagged | 3 Comments

Două vorbe despre votul prin corespondență

Nu mi-am spus oful la timp, dar tot mai bine mai târziu decât niciodată. În noiembrie anul trecut am avut oportunitatea să votez pentru prima oară prin corespondență. O inițiativă foarte bună și demult așteptată. Având în vedere că, în cazul meu, cel mai apropiat consulat român e la 2.500 de km, 3 ore de avion și 500 de euro, dacă nu se introducea votul prin corespondență nu aș fi putut vota. Asta în condițiile în care în alte țări există deja de multă vreme votul prin corespondență, votul prin procură sau chiar și votul online.

Mă bucur deci foarte mult că România a luat această inițiativă și sper să fie reluată și la alegerile prezidențiale din 2019. Căci să fim serioși, la alegerile parlamentare din 2016, votul diasporei nu a contat prea mult. De ce? Păi fiindcă am votat toți românii din străinătate în Circumscripția 43 Diaspora. Adică cele aproximativ 700.000 de români cu reședința declarată în străinătate (conform recensământului din 2011, deși unele estimări merg până la 3,4 milioane de români plecați…) aleg 4 deputați și 2 senatori. Atât. De dragul comparației, județele Bacău, Cluj, Dolj, Suceava și Timiș, toate cu o populație în jur de 700.000 de locuitori, au fiecare câte 10 deputați și 4 senatori.  Acesta este primul meu of. Cred că aș prefera să votez prin procură în județul de domiciliu, dacă s-ar putea…

Al doilea meu of este legat de Poșta Română. La început am fost plăcut surprinsă când am primit plicul în Vanuatu; tocmai fiindcă în trecut Poșta Română a mai pierdut plicuri între România și Vanuatu…dar uite că plicul cu votul prin corespondență nu a căzut în ocean. Cu toate că a fost cel mai lung drum parcurs de un buletin de vot, 21.400 de km, implicând 4 zboruri internaționale, conform infografiei publicate chiar de ei:

În plus, când a ajuns la mine, plicul autoadresat avea deja toate timbrele necesare,  nici nu știu cum au făcut să obțină timbre din Vanuatu. Pe mine nu m-ar fi deranjat să trimit eu plicul înapoi pe cheltuiala mea – mi s-ar fi părut corect ca Biroul Electoral să plătească drumul până la mine, iar eu să plătesc drumul înapoi. Mai ales că nu aveam de gând să-l trimit cu poșta, ci cu un serviciu de curierat tip DHL, FedEx sau TNT.

Plic timbrat autoadresat

Plic timbrat autoadresat

Dar fiindcă avea deja timbrele puse și fiindcă am vrut să acord un vot de încredere Poștei Române, l-am trimis înapoi tot prin poștă în data de 17 noiembrie 2016. Două săptămâni mai târziu, pe 30 noiembrie, plicul ajungea în țară. Însă de atunci… este tot „în prelucrare” la Oficiul Poștal București 83! Și uite așa a reușit Poșta Română să rătăcească, intenționat sau nu, plicul meu cu votul prin corespondență.

Recomandata nr. RR008142937VU, stare actuală: în prelucrare

Recomandata nr. RR008142937VU, stare actuală: în prelucrare…

Dar de când am aflat că din cele 8.889 de plicuri trimise de Poșta Română în străinătate, doar 4.561 s-au întors, încep să cred că treaba a fost premeditată. Mă îndoiesc sincer că aproape jumătate din cei care s-au înscris în Registrul Electoral pentru votul prin corespondență s-au răzgândit pe parcurs sau nu au trimis plicurile la timp. Și mă întreb câte din cele 4.328 de plicuri care nu au ajuns la Biroul Electoral sunt de fapt rătăcite intenționat de Poșta Română!  Al cărei director general era nimeni altul decât Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Diaspora, actualul Ministru al Economiei! Într-un comunicat din 9 decembrie 2016, acesta estima că Poșta Română și-a îndeplinit „cu succes rolul său direct în desfăşurarea procesului votului prin corespondenţă” și că „administraţia poştală naţională dovedeşte, din nou, că este un partener de încredere pentru proiectele naţionale”. Hai sictir!

Posted in Uncategorized | Leave a comment

De ce am plecat din România

Am să încep prin a spune de ce nu am plecat din România. Nu am plecat din România pentru că nu mi-era bine. Nu am plecat pentru că nu mă simţeam acasă în ţara mea. Nu am plecat pentru că mă săturasem. Nu am plecat ca să caut o viaţă mai bună în altă parte. Am plecat din România fiindcă lumea e mare şi sunt multe de văzut. Am plecat de curiozitate. Am plecat să caut o viaţă diferită, poate. Am plecat fiindcă am putut, spre deosebire de generaţia părinţilor mei.

Dar am ştiut întotdeauna că România e acasă şi că voi reveni la un moment dat. Poate nu definitiv, poate nu la pensie. Nu caut un loc în care să mă stabilesc, nici în afară, nici în România. Consider că schimbarea este sănătoasă şi mi-am imaginat că o să mă tot mut din ţară în ţară, la fiecare 2-3 ani. Ca un veritabil cetăţean al lumii, îmi plăcea mie să cred mai demult, deşi astăzi cred mai degrabă că sunt doar o româncă, cu un pic de noroc, care a văzut un pic din lume, dar sigur nu voi apuca să o văd pe toată. Vorba aceea, cu cât ştii mai multe, cu atât îţi dai seama cât de puţin ştii de fapt.

Am avut până acum şansa de a locui în patru ţări în afară de România şi consider că fiecare experienţă peste hotare a fost o ocazie de dezvoltare personală inegalabilă. Însă după fiecare expatriere, m-am întors temporar în România. Multe cunoştinţe erau mirate, „cum, ai ajuns în America şi totuşi te-ai întors?!” Da, normal că m-am întors, fiindcă aveam o facultate de terminat, ceea ce în ochii mei valora mai mult decât să fiu imigrant ilegal în SUA. Nu întotdeauna a fost însă o alegere conştientă să mă întorc, în unele locuri aş fi vrut să stau mai mult decât s-a putut. Dar privind acum, în retrospectivă, a fost foarte bine că am revenit de fiecare dată să îmi încarc bateriile „la sursă”.

Şi tocmai asta îmi propusesem să fac în 2017. După patru ani în Vanuatu (nu am bănuit niciodată că o să rămân atât de mult aici, dar locul ăsta este foarte, foarte special!) şi fiindcă anul acesta mi se termină contractul de trei ani pe care l-am început în 2014 cu universitatea, m-am gândit că ar fi un moment bun să mă întorc în ţară. Well, think again! Mersi Dragnea & PSD & co, pentru prima oară în viaţa mea mă gândesc că totuşi nu e o idee bună să mă întorc în România. Ca poate totuşi mi-e mai bine afară. Chiar şi în Vanuatu, unde „şeful parlamentului s-a autograţiat în timp ce îi ţinea locul preşedintelui ţării”.

Am văzut că această ştire din 2015 a reapărut în presa românească cu prilejul ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017; un fel de haz de necaz, hai că se poate şi mai rău ca la noi. Da, e adevărat că Marcellino Pipite a emis o ordonanţă preşedinţială prin care se ierta pe el însuşi şi alţi 13 deputaţi, care fuseseră găsiţi vinovaţi cu o zi înainte de luare de mită. Dar presa românească a uitat să spună că de îndată ce s-a întors în ţară, preşedintele a revocat ordonanţa, iar două săptămâni mai târziu toţi cei 14 deputaţi (adică un sfert din totalul de 52 de parlamentari!) mergeau la închisoare. A fost o victorie fără precedent a luptei anti-corupţie în Vanuatu! Iar la trei luni după s-au organizat alegeri anticipate şi de un an de zile avem un guvern stabil. În România însă nu ştiu cum se va termina treaba…

Desigur că şi în Vanuatu s-a spus că este un complot organizat de opoziţie. Că este mâna unor puteri străine, majoritatea deputaţilor condamnaţi fiind francofoni – ba unii au zis chiar că este vorba de o luptă pentru influenţă între Australia şi Franţa. Că oricum toţi politicienii sunt corupţi şi nu înţeleg de ce au fost tocmai ei găsiţi ţapi ispăşitori. Aceleaşi scuze sunt peste tot, nu le-am inventat noi. Şi chiar dacă astfel de teorii ale conspiraţiilor ar fi adevărate, merg pe principiul că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Iar într-o ţară ca România, unde corupţia, nepotismul, şmecheria şi non-valorile sunt promovate de zeci de ani, de la cizmarul Nicu încoace, cred că este imperios să pedepsim TOATE actele de corupţie…Să nu uităm că abia din 2012 au început să pice oameni grei din politică, care înainte păreau de neatins.

Până acum nu demult, îmi ziceam că de bine, de rău, indiferent cine e la conducerea ţării, lucrurile merg totuşi spre bine. Ca facem parte dintr-un ecosistem, dintr-un soi de elan regional. Că intrarea în NATO şi în UE oferă nişte garanţii. Că deşi sistemul sanitar e la pământ, iar educaţia s-a degradat foarte mult, uite că acum măcar nu se mai copiază la bac, uite că justiţia se dezmeticeşte. Că deşi pensiile şi salariul minim pe economie sunt ridicol de mici, măcar nu avem şomaj aşa mare şi atragem totuşi investitori. Că deşi satele se golesc în continuare, puterea de cumpărare creşte, cel puţin în rândul populaţiei tinere cu studii superioare cu care mă identific cel mai bine. Poate sunt nişte indicatori simplişti – nu am pretenţii de analist economic sau politic – dar asta am constatat eu în ultimii ani şi mi-a dat încredere în viitorul României.

De multe ori am considerat că fac parte dintr-o generaţie privilegiată, dacă e să ne raportăm la generaţia părinţilor şi bunicilor noştri. Când aveau 20 de ani, bunicii mei treceau prin al doilea război mondial…Când aveau 20 de ani, părinţii mei se distrau la facultate (tata zice că aşa distracţie ca în taberele studenţeşti nu mai există în ziua de azi :D), dar ştiau că la repartizare traiectoria le va fi bătută în cuie…Când aveam eu 20 de ani, România tocmai intrase în UE, iar eu plecam cu Erasmus în Anglia! Acum stau însă să mă întreb dacă nu cumva generaţia mea va cunoaşte şi ea o schimbare de regim. Dacă nu cumva vom trece şi noi printr-un război mondial. Dacă nu cumva vom vedea o retrasare a graniţelor şi o nouă ordine mondială.

Căci situaţia nu e îngrijorătoare numai în România; nu e nevoie să amintesc că 2016 a adus şi Brexit, şi Trump, escaladarea conflictului în Siria, noi tensiuni în Marea Chinei de Sud, o tentativă eşuată de schimbare în Turcia, un preşedinte pro-rus în Moldova, o nouă subminare a drepturilor civice în Polonia…chiar citeam un articol despre situaţia din Polonia, în care un politolog zicea cu oroare „dacă cei 25 de ani de democraţie şi de valori liberale pe care i-am avut în Polonia au fost o deviaţie de la normă, dacă acum ne întoarcem de fapt la normalitate?”

„No man is an island”, scria John Donne la 1624. Oricât ne-ar plăcea să credem că soarta ţării e decisă în ţară, depindem de ceea ce se întâmplă la nivel regional şi mondial. Iar în contextul actual al scăderii încrederii în UE şi al exacerbării sentimentelor naţionaliste în multe ţări europene, cred că miza guvernării PSD (e clar că OUG 13/2017 e doar vârful aisbergului…) e mai mare decât protejarea oamenilor partidului. Democraţia e încă tânără şi fragilă în România, şi nu e exclus să cădem în sfera de influenţă a Rusiei în cazul unui conflict. Just saying.

În Pacific, apele sunt deocamdată liniştite, aşa că o să mai rămân o perioadă aici. Dar sunt cu ochii pe tine, România.

PS: Este foarte emoţionant ce se întâmplă acum în stradă, mă unge pe suflet să văd atâta mobilizare, creativitate şi solidaritate între români. Dar, după cum spunea un ultra-maratonist, aceste proteste sunt ca o doză de adrenalină. Iar într-o cursă de lungă durată, cel mai mult avem nevoie de anduranţă. Rezistaţi!

Posted in Uncategorized | 4 Comments

Planespotting

Cine nu a văzut/citit sau măcar auzit de filmul/cartea Trainspotting? Nu intru în detalii despre acţiune, voiam doar să evoc această îndeletnicire care constă în a urmări mersul real al trenurilor şi a nota numărul trenului, tipul de locomotivă, câte vagoane, întârzierile de la o zi la alta. Personal nu cunosc pe nimeni cu acest hobby, dar îmi închipui că în România ar fi ceva de genul “Trenul IRN1931 Bucureşti – Oradea are doar 50 de minute întârziere, ieri a avut 120!”.

În Vanuatu nu avem trenuri, dar avem avioane! Şi cum aeroportul nu e departe de oraş, am devenit involuntar planespotter. Aproape în fiecare zi aud zborul AirVanuatu NF10 Port Vila – Sydney trecând deasupra casei la 7 dimineaţa. Uneori e la 7:02 – 7:03, alteori la 6:58. Celelalte zboruri din timpul zilei nu prea le bag de seamă dacă sunt concentrată la altceva.

Dar un loc bun de planespotting involuntar este insuliţa Hideaway, unde mergem destul de des la plajă duminica. Iar duminica este ziua cea mai aglomerată în materie de zboruri: avem un zbor de la Suva cu FijiAirways, două de la Brisbane – unul cu Virgin, altul cu AirVanuatu, unul de la Sydney cu AirVanuatu, două înspre Nouméa – unul cu AirCalin, celălalt cu AirVanuatu, şi unul înspre Honiara cu FlySolomons. Aşa că între doi peşti, dacă scoţi capul din apă, poţi să vezi şi un avion decolând sau aterizând.

Zborul VA171 de la Brisbane se pregateste de aterizare

Zborul VA171 de la Brisbane se pregateste de aterizare

Pe lângă zborurile internaţionale enumerate mai sus, care sunt cu avioane mari Boeing/Airbus, mai sunt şi zborurile interne cu ATR/Twin Otter/Islander. Aşa că de obicei ghicim destinaţia în funcţie de tipul avionului.

Insula Hideaway a devenit în ultima vreme cel mai bun loc de snorkelling de lângă oraş, acolo sunt cei mai mulţi peşti şi coralul e bine întreţinut. Iar cum “iarna” asta, ca şi anul trecut de altfel, temperaturile nu au scăzut prea tare, am mers în mod constant la plajă şi la baie. Insula e la 5 minute cu barca de ţărm, dar uneori, când e lună nouă, dacă mareea se retrage foarte mult, poţi să mergi pe jos pe o limbă de nisip.

Insula sau peninsula?

Insula sau peninsula?

Vedere spre Efate

Vedere spre Efate

DSC_0022

Insula Hideaway vazuta de la departare

Posted in Uncategorized | 3 Comments