Am reușit să fac primul duș în noua mea casă!

Cred că merit un premiu. Îmi dau seama că după standardele europene nu e nimic complicat să faci un duș, dar la capătul pământului treaba stă altfel. Să o iau pe rând : după 10 zile la un motel (care pentru 40 de euro pe noapte oferea nu doar șopârle în cameră, ci și râme la baie și ocazional alte viețuitoare) am reușit să găsesc o chirie. Trebuie să menționez că în bugetul meu de 400-500 euro/lună am găsit trei posibilități : o casă cu 2 camere, destul de decentă, dar cam departe și disponibilă abia din ianuarie, o casă cu 2 camere în cartierul pe care îl căutam, dar cu mobilă veche și fără mașină de spălat și, în sfârșit, o cameră într-o casă cu doi australieni. Aici nu sunt blocuri, așa că automat toată lumea stă la casă, nu e un moft.

Demografic vorbind Port Vila nu este o capitală mare, are doar 40.000 de locuitori, însă este destul de întinsă și cu multe suișuri și coborâșuri. Comparabilă ca dimensiune cu orașul meu natal, Oradea. Nu durează mai mult de o oră să străbați la pas strada principală (care șerpuiește de-a lungul mării), însa cartierele « rezidențiale » se întind pe dealuri. Pe de o parte sunt locuințele albilor expatriați – niște case imense cu paznic, grădinar, piscină și vedere la mare. Un deal mai încolo sunt locuințele săracilor, din lemn sau carton, fără electricitate, deci fără aragaz și apă caldă. Pentru ei viața se desfășoară mai mult în aer liber și totul se gătește pe foc, astfel că la prânz și seara Port Vila miroase a fum, ceea ce îmi amintește mereu de taberele la munte. Un sentiment bizar când sunt de fapt pe malul mării.

În alegerea cartierului, o femeie albă singură trebuie să aibă în vedere mai multe probleme :
1.   Străzile întunecate. Aici apusul este zilnic pe la 18:30 și în afară de câteva străzi principale, majoritatea nu sunt luminate. Așa că dacă vreau să am o existență în afara serviciului, trebuie să mă asigur că pot să mă întorc seara acasă în siguranță.
2.   Distanța față de serviciu. După cum spuneam, aici mașinile sunt foarte scumpe, una second-hand pornește de la 9000 de euro. Și nu sunt multe trotuare, așa că adio pantofi cu toc. Iar autobuzele sunt murdare, așa că pa și pu haine albe. Și se poate pune oricând de-o ploaie, așa că neapărat umbrelă.
3.   Furturile. Deși « vanuatezii » par niște oameni foarte simpatici, mi s-a spus în repetate rânduri că locuințele albilor sunt sparte des. Fără violență și mari pagube, dar totuși se fură laptopuri, telefoane, pantofi și alcool (o sticlă de vin e minim 10 euro). Așa că e bine ori să îți iei un paznic, pentru cine își permite, ori să fie mereu cineva acasă. Ăsta e motivul pentru care prefer să împart casa cu cineva în loc să stau de una singură.
4.   Mucegaiul. Din cauza umidității, mai toate casele care sunt în apropriere de mare au un aer statut. Și se formează mucegai pe pereți, și în dulap și totul miroase a închis. Se pare că se întâmplă și la case mai mari, nu doar voluntarilor. Dacă vrei aer proaspat, trebuie să te duci pe deal, unde e beznă și mocirlă.

Acestea fiind spuse, noua mea casă nu are vedere la ocean…Dar este într-un cartier bun, destul de luminat, departe de serviciu, dar aproape de supermarketuri și de restaurante. Și locuiesc cu doi australieni (un el și o ea), ceea ce mă face să mă simt ceva mai în siguranță și îmi condimentează viața socială. Și este varianta cea mai ieftină pe care am găsit-o până acum, 300 de euro camera + cheltuieli. Însa casa este deplorabilă…nici nu știu cu ce să o compar. Nu am mai locuit niciodată într-o casă atât de învechită și atât de murdară. Sunt pânze de păianjen peste tot…și gândaci în bucătărie. Dar măcar nu am râme la baie ! Încă nu am apucat să despachetez fiindcă mai întâi trebuie să curăț dulapul de mucegai, așa că se fac trei săptămâni de când stau cu hainele în valize…

Și acum despre duș: ca să am apă caldă trebuie să pornesc un cazan cu gaz de pe vremea lui Pazvante. Primele două zile nu am putut să fac duș fiindcă nu reușeam să îl aprind, iar colegii erau plecați. Până la urmă am deslușit procedura: deschizi butelia care e afară în curte, dai drumul la gaz exact ca la un aragaz, aprinzi cu chibritul, vezi o flacără micuță albastră care pâlpâie, deschizi robinetul de apă caldă și bum, flacăra se transformă în ditamai văpaia. Cam ca un cuptor dat la maxim. Așa că de fiecare când fac duș am o flacără deschisă lângă mine…Iar dacă se termină gazul din butelie (aceeași care e folosită și la bucătărie) s-a terminat și apa caldă, Partea bună este că dacă vrei să faci o baie romantică nu mai ai nevoie de lumânări.

Poze data viitoare.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Am reușit să fac primul duș în noua mea casă!

  1. Pingback: Am „întâlnit” un om. | CÂRCIUMĂ DE FIȚE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s