Kava noastră cea de toate zilele

Fiecare țară are băutura sa tradițională. Noi avem țuica, spaniolii sangria, japonezii sake, indienii ceaiul. Vanuatezii au kava. De fapt nu doar vanuatezii, ci melanezienii în general : se bea și în Fiji, și în Noua Caledonie, și în Solomon etc. Dar kava din Vanuatu este cea mai tare, zice-se.
Kava e greu de categorisit. Alcool nu e, suc nu e, ceai nu e. Se bea la temperatura camerei în reprize de 100-200 ml și arată ca o baltă cu noroi. Sau ca o apă în care ți-ai stors șosetele murdare, spunea cineva. Gustul e la fel de apetisant.
Băutura se obține dintr-o plantă înrudită cu piperul. Se foloseşte doar rădăcina, care se taie cubuleţe şi apoi fie se macină mecanic, fie se mestecă de flăcăi neprihăniți, în satele izolate.
După care se adaugă pur și simplu apă de la robinet, sau apă de ploaie pentru cine n-are robinet (o găleată de apă pentru cantitatea de mai sus) și se filtrează de mai multe ori. Nu e nevoie să stea la fermentat, din contră, kava se bea numai când e “proaspătă”. Dacă a stat peste noapte deja nu mai e bună.

Rezultatul final se bea în nuci de cocos (numite pur și simplu shell) și se dă cât mai repede pe gât, dintr-o singură înghițitură, fără să miroși. Dar de ce ar vrea cineva să bea aşa ceva?!
În primul rând, kava nu este o simplă băutură, ci un prilej de interacţiune socială. Se bea de obicei seara, înainte de cină, şi niciodată singur. De obicei într-un nakamal, un fel de birt-terasă rustică, cu bănci din lemn şi acoperiş din frunze. Unele au vedere superbă:
În al doilea rând, kava este o alternativă ieftină la alcool, mai ales într-o țară în care alcoolul nu se produce tradițional și accizele la import sunt foarte mari. O shell costă doar 50, 100 sau 150 de vatu în funcție de cantitate (2 lei, 4 lei sau 6 lei respectiv) și se beau în medie trei pe seară. Eu personal mă opresc la două mici o dată pe săptămână, dar unii bărbați consumă zilnic până la 5-7, mari și pline. În mod tradițional femeile nu au voie în nakamal, dar pe insulele mai emancipate tradiția nu mai e respectată. Și oricum, femeile albe au alt statut. Însă chiar și în satele mai izolate femeile beau kava, dar o fac acasă, pe ascuns. Copii nu au voie până la vârsta de 16-18 ani.

Kava e la mare căutare şi pentru efectele sale relaxante. Primul lucru pe care îl simţi este că îţi amorţeşte limba, însă efectul dispare după un minut. Apoi te simţi din ce în ce mai…imobil, aş zice eu. Englezii zic bine stoned. Şi te deranjează lumina şi sunetele puternice. De aceea nakamalurile sunt nişte locuri foarte liniştite, unde lumea vorbeşte, filosofează, dar în şoaptă. Din păcate mai puţin liniştitoare sunt sunetele pe care le fac localnici după ce dau pe gât o shell…scuipă şi îşi dreg vocea de mai multe ori.

Partea bună este că nu produce altercaţii, fiind o plantă relaxantă nu se ia nimeni la bătaie, ca beţivii. Şi nu produce dependenţă. În plus, nu am auzit pe nimeni să aibă halucinaţii de la kava. Ce se întâmplă dacă bei prea multă (greu de spus cât înseamnă asta, în funcţie de organism cred că oricât între 2 – 10 ceşti poate fi prea mult) este că nu te mai ţii pe picioare şi adormi…Nici răul la stomac nu este exclus. Iar cei care beau kava des şi de mult timp se citesc după ochii sticloşi în permanenţă. De asemenea, kava usucă pielea şi dăunează ficatului…motiv pentru care este interzisă în Europa.

În Vanuatu este, dimpotrivă, obligatorie în anumite circumstanţe. Ca de exemplu la o ceremonie cutumiară, şefii de stat şi ambasadorii invitaţi sunt obligaţi să bea. Este foarte nepoliticos să refuzi când cineva îţi oferă o kava. Şi cei care au tăria să bea 5-7 shells sunt respectaţi în comunitate.

Nu-mi dau seama cât de mult contribuie kava la firea calmă şi nonşalantă a vanuatezilor. Probabil nu prea mult. Când vezi zilnic marea şi nu ţi-e niciodată frig şi găseşti peste tot banane şi nuci de cocos, ce rost are să te îngrijorezi?…(are, are, dar despre griji altă dată)