Curcubeu de noapte

Nu știam că există până n-am văzut cu ochii mei. Într-o seară, pe la 11, fiind în vacanță într-un sat unde toată lumea se culcă odată cu găinile fiindcă nu există electricitate, am ieșit din bungalow-ul meu de paie și am văzut un arc alb pe cer. Era o seară cu lună aproape plină, care se ridicase nu demult, și plouase mărunt. La început am crezut că halucinez (e drept că aveam puțină febră), așa că am chemat și pe altcineva să vadă. Din păcate nu am fost pe fază cu aparatul ca să imortalizez momentul, dar prietenul google mi-a confirmat mai târziu că există curcubee de noapte.

Fenomenul este însă foarte rar, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1.   o lună suficient de luminoasă, deci plină sau aproape plină;
2.   luna trebuie să fie joasă, iar curcubeul de noapte se va forma întotdeanuna în partea opusă a cerului; dacă luna e deja sus pe cer, e prea târziu;
3.   trebuie să fie imediat după ploaie;
4.   trebuie să fie întuneric în jur, deci e greu să vedeți unul la oraș.

Văzut cu ochiul liber, curcubeul de noapte pare alb și luminos, dar dacă aveți un aparat bun, poza va surprinde cele șapte culori!

Poză de consolare:

curcubeu
Pandanus pe insula Santo
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s