Cum am supravieţuit primului meu ciclon

O să spun din start că nu a fost aşa de rău. Mă aşteptam la o furtună mult, mult mai puternică (nu e timpul pierdut, sezonul cicloanelor durează până la sfârşit de aprilie). Din poveştile expaţilor care sunt aici de mai mulţi ani, înţelesesem că un ciclon te poate baricada în casă timp de trei zile, fără apă, fără curent, fără semnal la telefon şi fără lumină naturală, căci ferestrele trebuie protejate cu plăci de lemn ca să nu le spargă vântul. Există mai multe categorii de cicloane (sau uragan sau taifun, e totuna) de intensitate diferită, dar când e serioasă treaba rafalele de vânt încep de la 120km/h. Mă aşteptam aşadar să văd în urma ciclonului ferestre sparte, copaci căzuţi, acoperişuri smulse, maşini stricate.

Din fericire Lusi nu a fost de intensitate foarte mare şi nu a lovit Port-Vila din plin.
Lusi in the sky with...rain and windÎn poză se vede cum a evoluat ciclonul timp de patru zile (8-11 martie), epicentrul ciclonului (cercul roşu) şi raza de acţiune (cercul alb), zonele de risc (cu portocaliu şi galben) cât şi traiectoria posibilă (linia gri). Până lunea trecută era vorba doar de o depresiune tropicală care s-a deplasat încet spre nordul ţării, dar apoi s-a transformat în ciclon de categoria 1 (sau furtună tropicală, cu rafale de vânt între 62 şi 117 km pe oră) şi a traversat ţara de la nord la sud, intensificându-se. Până să ajungă pe insula Efate, unde e capitala, a făcut ravagii pe opt alte insule. Problema pe aceste insule este că nu există multe construcţii rezistente, de beton, majoritatea caselor sunt colibe din paie. Zece oameni au murit şi câţiva sunt încă dispăruţi.

În capitală pericolul e mai mic, oamenii sunt mai bine protejaţi. În plus, ciclonul ne-a ocolit la milimetru, ca să spun aşa, fiindcă după o noapte nedormită cu vânt şi ploaie, a cotit în sfârşit spre est, conform previziunilor, şi a lăsat Port-Vila în pace. Noaptea de marţi spre miercuri (11-12 martie) a fost cea mai grea, în aşteptarea iminentă a impactului, tot oraşul era în alertă generală, şcolile şi instituţiile s-au închis, oamenii îşi făceau provizii de apă şi lumânări şi ascultau la radio din oră în oră. Dar cum spuneam, până la urmă nu a fost aşa de rău. A fost cea mai puternică furtună pe care am văzut-o în viaţa mea, dar cred că se putea mult mai rău. În orice caz, toată săptămâna a fost vânt şi ploaie, inundaţii şi marea agitată şi nu am văzut soarele zile la rând. Un ciclon poate dura una, două săptămâni, deplasându-se cu 10-30 km la oră, pe măsură ce se intensifică. În poza următoare se vede amplitudinea lui Lusi.
from Vanuatu to New ZealandNu pot spune că am avut pagube în urma ciclonului. Multe fructe căzute în grădină, în special avocado şi grepfruit, cu care am pregătit o masă delicioasă: salată de avocado şi grepfruit cu crevete (din păcate astea nu cad din copaci) şi milkshake de avocado la desert.
bunatati din gradinaPentru mine partea cea mai grea a fost că în urma nopţii nedormite, am avut un interviu miercuri dimineaţa. Când majoritatea instituţiilor erau închise, universitatea la care am candidat a hotărât să menţină interviul, în ciuda codului roşu de alertă. Drept vorbind, era a treia încercare de a ţine interviul, fusese amânat deja de două ori – prima oară din cauza unui ciclon în Fiji, unde e sediul principal al universităţii, a doua oară din cauza unor întârziaţi – aşa că era acum ori niciodată. Încă nu ştiu dacă ciclonul Lusi mi-a purtat noroc, aştept decizia finală săptămâna asta. Dar lucrurile se mişcă tare încet în Pacific, cu excepţia cicloanelor bineînţeles.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s