6810km în Australia – Animale

Australia e un paradis când vine vorba de specii endemice! (mai ales că în Vanuatu biodiversitatea lasă de dorit) Fiind un continent bătrân, care s-a desprins demult din Pangea, speciile australiene au evoluat diferit faţă de cele din America şi Europa. Aşa se face că numai aici găsim marsupiale – canguri, koala, wombaţi, echidne – şi pasărea emu. Şi am avut plăcerea să văd în libertate canguri, wallabies, emu, koala, echidne, pinguini şi crocodili, plus tot felul de păsări la care nu mă pricep! N-am văzut diavoli tasmanieni şi wombaţi, dar nu poţi să le ai pe toate…

Să încep cu cangurii.
SAMSUNGSAMSUNGred kangarooContrar aşteptărilor, cangurii nu ţopăie pe stradă şi prin parcurile orăşăneşti, sunt animale destul de fricoase, aşa că habitatul lor s-a restrâns odată cu dezvoltarea umană (deşi sunt departe de a fi în pericol, ba chiar australienii se plâng că sunt prea mulţi şi că reprezintă o pacoste pe şosele). De fapt prima oară când am văzut un cangur viu a fost pe la jumătatea şederii noastre în Australia, undeva după Melbourne. Până atunci văzusem doar cadavre pe marginea drumului între Sydney şi Canberra. Apoi am văzut mai mulţi în centrul ţării, pe lângă Uluru. Prima întâlnire cu un cangur este fascinantă, am stat o jumătate de oră să îi observăm cum pasc iarba şi cum se mişcă. Este foarte haios să îi vezi cum ţopăie, balansându-se cu coada, şi la fel de haios să vezi cum merg (da, cangurii se pot deplasa şi la pas): fiindcă bazinul lor e sudat, nu pot să îşi deplaseze picioarele pe rând, astfel că trebuie să se aplece şi să se sprijine pe labele din faţă ca să îşi avanseze ambele picioare deodată. Din păcate n-am văzut canguri cu pui în marsupiu. Pentru curioşi, am gustat şi carnea de cangur, o dată, preparată într-un burger. Tatăl meu are o glumă:
– Când ştii că e fiartă carnea de cangur?
– Pui un topor de lemn în oală şi când e gata toporul, e gata şi carnea.
Nu e aşa de tare şi de aţoasă pe cât sugerează gluma, însă are un gust mai puternic, de vânat.

O rudă mai mică a cangurului este wallaby. Mie una mi se pare că seamănă cu o încrucişare dintre iepure şi şobolan. Oricum, din ăştia am văzut mai puţini, doar în Teritoriul de Nord.
wallabyEmu este un alt animal haios. Pasăre înaltă, de 1.5m, care nu zboară, seamănă cu ştruţul. Nu ştiu de ce, mie mi se pare că are un aer tâmp, dar preistoric. Emu nu am întâlnit decât de două ori, în centrul ţării: prima oară la 6 dimineaţa, când conduceam cheaună ca să vedem Uluru la răsărit, şi văd că se apropie ceva din stânga cu viteză, ca o minge de păr, cu gâtul înainte la orizontală – nu mi-am dat seama că e emu până nu a traversat strada fix în faţa maşinii (de altfel, nu mă pot hotărî ce e mai haios: un cangur care traversează strada sau un emu?); a doua oară erau trei şi nu au traversat şoseaua, dar zburdau ţanţoş prin deşert îndoindu-şi picioarele lungi şi ţinând capul sus. N-am văzut ouă de emu, dar se pare că după ce le depune femela, masculul e cel care le cloceşte, ca la pinguinii imperiali.
emuKoala sunt preferaţii tuturor. Deşi ne place să îi numim ursuleţi, ei sunt de fapt marsupiale. Locuiesc în păduri şi se hrănesc cu frunze de eucalipt. Lumea zice că sunt leneşi, dar motivul pentru care sunt inactivi în marea parte a zilei este alimentaţia deficitară, eucaliptul fiind singurul lor fel de mâncare. Încercaţi şi voi să ronţăiţi frunze toată ziua şi vedeţi câtă energie aveţi! De fapt, pădurile de eucalipt reprezintă pentru koala şi casă, şi masă. Partea tristă este că ironia sorţii face că au nevoie de atât de multe frunze pe zi – cam un kilogram, echivalent cu un metru cub – încât riscă să-şi mănânce propriul habitat. În anii ‘70 în Australia s-a instaurat o politică de projetare a speciei, ceea ce a dus la creşterea efectivelor, însă chiar şi în lipsa încălzirii globale şi a industrializării, pădurile de eucalipt nu sunt capabile să se regenereze pe atât de repede pe cât ar avea nevoie populaţia actuală de koala. Asta este prima cauză pentru care numărul lor e în scădere acum. De asemenea, se pare că koala au risc mare de infecţie cu chlamydia, care duce la infertilitate! Un alt fapt trist este că mulţi koala nu mor de bătrâneţe, ci fiindcă li s-au tocit toţi dinţii…de la atâta ronţăit de frunze, cam după 10 ani dinţii lor se uzează atât de tare încât nu mai pot mânca şi sfârşesc prin a muri de foame…

koala2

Koala intr-un centru de conservare pe Phillip Island

koala

Koala intr-un eucalipt pe marginea drumului

Echidna este un animăluţ ciudat. Ca şi ornitorincul, este un mamifer care depune ouă, dar în plus are şi marsupiu! Şi se hrăneşte cu furnici, ca furnicarul. Şi e acoperit de spini ca un arici. De talie mică, se mişcă încet şi poate trăi până la 50 de ani.
echidnaUn animal pe care nu mă aşteptam să-l văd în Australia este pinguinul. De fapt este vorba de cel mai mic pinguin din lume, de 20-30cm, care trăieşte pe toată coasta sudică a Australiei şi în Noua Zeelandă (ştiaţi că pinguinii se găsesc doar în emisfera sudică?). Noi i-am văzut pe Phillip Island, lângă Melbourne, unde trăiesc aproximativ 26000 de pinguini în colonii. În fiecare seară pinguinii revin de pe mare, „de la pescuit”, la vizuinele lor terestre, unde îi aşteaptă puii. Pleacă în grupuri la răsărit şi revin numai la înserat, ca să evite predatorii. Deşi în apă se deplasează cu 10-15km la oră, pe uscat sunt cam împleticiţi şi deci, vulnerabili. În plus, când înoată, sunt perfect camuflaţi: au burta albă ca să nu îi vadă rechinii şi spatele indigo, ca să nu îi vadă păsările. Sunt drăguţi, dar zgomotoşi. Puii nu sunt capabili să-şi recunoască părinţii, aşa că cerşesc de mâncare tuturor adulţilor care trec pe lângă vizuina lor, poate-poate o fi mama sau tata cu un peşte în gură! Poze nu am fiindcă ochi lor sunt sensibili la bliţ.

Dingo nu am văzut, dar i-am auzit urlând într-o noapte în Teritoriul de Nord, la Devil’s Marbles. Deşi nu mi-e frică de câini, pot să spun că mi-au dat fiori pe spate. Lăsând la o parte filmele horror, dingo nu mănâncă oameni, dar sunt temuţi fiindcă atacă oile şi viţeii. Cândva răspândiţi pe tot teritoriul Australiei, încă din 1880 s-au făcut eforturi pentru a-i eradica din zonele păstoreşti (altfel, de unde am mai avea noi cizme UGG astăzi?) şi s-a mers până la ridicarea unui gard de 5614km (da, aţi citit bine) care protejează sud-estul Australiei, străbătând trei state.

Şi în sfârşit, crocodilii. Răspândiţi în Teritoriul de Nord, mai ales în sezonul ploios, din noiembrie până în aprilie. Australienii fac diferenţa între salties şi freshies*, adică crocodili de apă sărată şi crocodili de apă dulce. Cei din urmă sunt mai mici şi „inofensivi” (spun localnicii), atacă numai dacă sunt provocaţi. Crocodilii de apă sărată sunt adevărata problemă, pot atinge 6m lungime şi devorează tot. În mod normal, crocodilii de apă sărată stau în mare, nu? Aşa că dacă nu fac baie în mare, sunt în siguranţă? Ei bine, NU! Sunt de fapt crocodili de estuar, care se pot deplasa până la 400 de km în interiorul teritoriului, în amontele râurilor. Mai ales că în sezonul ploios, solul roşiatic care altfel crapă de uscat nu poate absorbi toată apa şi se inundă. Este o transformare incredibilă faţă de sezonul secetos: apar cursuri de apă în locul fostelor văi, râurile se umflă, iarba musteşte de apă, radăcinile copacilor sunt cufundate în apă. Şi uite aşa îşi fac cale crocodilii pe râurile dezlănţuite, stând la pândă în apa mâloasă, aşteptând următoarea vacă rătăcită sau următorul turist neavizat. Regula de aur în Teritoriul de Nord este că dacă nu vezi o pancartă care autorizează în mod expres scăldatul, e interzis să intri în apă – fie ea râu, mare sau lac. Chiar când am fost noi acolo, un copil de 10 ani fusese omorât într-un râu unde se scăldase cu prietenii fără probleme în anii trecuţi – dovada că nu poţi fi niciodată sigur. Iar când am vrut să mergem la băile termale în aer liber din Katherine, aproape de centrul oraşului, ni s-a spus că sunt inundate şi că e prea riscant. Imaginaţi-vă că în Marea Neagră ar fi crocodili şi ar putea avansa până în Dâmboviţa şi ataca pescarii de la Unirii! Din fericire nu am avut întâlniri inopinate cu crocodilii, ci am făcut o croazieră pe Adelaide River, unde i-am putut vedea în mediul lor natural.

croc1croc2Vă spuneam că nu mă pricep la păsări, dar o specie demnă de menţionat este kookaburra. Cu ciocul lung şi lat, perfect pentru a prindre peşte, este inconfundabilă deoarece cântecul ei seamănă cu râsul uman! Hihihi, hahaha, cam aşa ceva.
kookaburraBonus: cacadu sau cacatoes, o specie de papagal cu creasta galbenă
cacadu ——————————————————————
*australienilor le plac tare mult cuvintele care se termină în „i” şi scurtează multe cuvinte astfel:
mozzie – mosquito
vollie – volunteer
breakkie – breakfast
aussie – australian
floatie – floating device
rellies – relatives
chockie – chocolate

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s