6810km în Australia – Prin deşert

Întotdeauna mi-am dorit să ajung în deşert. Îmi imaginam dune de nisip, aer uscat, căldură mare şi fata morgana. Tovăraşul meu de drum şi de viaţă văzuse deja diverse deşerturi în Iordania, Kuwait, Oman şi SUA, dar eu niciodată. Aşa că deşertul central australian a fost un punct de atracţie majoră pentru mine. Conducând de la Adelaide la Darwin, din cei aproape 3000 de km, mai mult de jumătate sunt prin deşert. Însă un alt fel de deşert decât mă aşteptam eu.

Primele zile au fost interesante – peisajul se schimbă la fiecare sută de kilometri, lanurile galbene de lângă Port Augusta se tranformă în arbuşti şi scaieţi verzi iar apoi, treptat, solul roşiatic devine spân. În plus, primele două nopţi a plouat, aşa că n-am murit de cald. Şi cu asta mi s-au spulberat două mituri: da, plouă în deşert, şi nu, nu e numai praf şi pulbere! De fapt deşertul australian este mult mai puţin arid decât credeam – cu excepţia câtorva porţiuni de lângă Coober Pedy unde nu creşte nimic, în rest e destul de multă vegetaţie!

Pe aici nu creste nimic

Pe aici nu creste nimic

Dar aici...

Dar aici…

...si aici...

…si aici…

Coober Pedy (pronunţat cuba pidi) este un orăşel fascinant. „Capitala mondială a opalului”, e un oraş minier care a luat amploare în anii ‘60, când s-au mutat aici o mulţime de imigranţi europeni (în special din Europa de Sud şi de Est) atraşi de strălucirea opalului. Astăzi numără 3500 de locuitori din 45 de ţări diferite. Drept vorbind, n-am întâlnit prea mulţi locuitori, fiindcă în timpul zilei majoritatea se ascund de căldură ori în minele de opal, ori în casele lor subterane.
cuba pidiMajoritatea caselor din Coober Pedy (şi nu doar casele, ci şi bisericile, hotelurile, restaurantele, muzeele) sunt săpate în pământ, pentru a asigura o temperatură constantă de-a lungul anului. Ingenios, dar puturos, aş zice eu. Probabil că nasul meu e sensibil la mirosul rocii, cert e că n-aş putea sta toată ziua în aerul acela închis.
catacomb churchunderground accommodationSpre deosebire de România, în Australia când cumperi un teren îţi aparţin şi resursele subterane, aşa că oricine poate cumpăra pământ la Coober Pedy şi să se apuce de săpat în speranţa de a găsi opal. 95% din producţia mondială de opal provine din Australia. Câmpurile din jurul oraşului sunt scormonite şi întoarse pe dos, cu grămăjoare de pământ steril lăsate la iveală:
opal fieldsDeşi este atât de izolat (846km până la Adelaide şi 685km până la Alice Springs), Coober Pedy este un orăşel modern şi are cu siguranţă mai multe facilităţi decât Port Vila, capitala din Vanuatu. Apa este o resursă rară, însă din 1985 s-a instalat o staţie de desalinizare care pompează apa de la 60 de metri adâncime. Opalul nu este întrebuinţat doar la bijuterii, ci şi la benzină! Combustibilul care se produce din opal are un miros slab, ceea ce îl face mai puţin susceptibil de a fi folosit ca drog. Eu nu auzisem de petrol sniffing până acum, dar se pare că este o metodă simplă şi la îndemâna aborigenilor de a uita de greutăţile vieţii. În comunităţile aborigene din Australia există mari probleme de alcoolism şi de narcotism (şi de abandon şcolar, şi de violenţă domestică…) fiindcă nu au reuşit să ţină pasul cu schimbările rapide impuse de societatea albă în ultimul secol…Politica de incluziune socială a Australiei nu este prea reuşită şi pentru asta primeşte o mare bilă neagră din partea mea.

La doar 30km mai la nord de Coober Pedy, The Breakaways sunt nişte formaţiuni care mă trimit cu gândul la aterizarea americanilor pe lună. De altfel, aici s-au filmat câteva SF-uri. Culorile deşertului se schimbă din oră la oră, de la roşu, maro, galben, bej, alb, mov, după cum bate lumina soarelui.
SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNGTot în apropiere de Coober Pedy trece gardul care protejează sud-estul Australiei de câinii dingo. La sud de gard este „ţara oilor”, la nord se cresc doar bovine. Neavând timp să le vedem pe toate, am pornit iar la drum şi peste încă o zi şi jumătate de condus am ajuns la Uluru. În Erldunda, aşezare auto-proclamată „centrul Australiei”, de unde se desprinde spre vest drumul care duce la Uluru (încă 250km), am văzut pentru prima oară pălării cu protecţie împotriva muştelor. Aveam să regretăm mai târziu că nu le-am cumpărat de teama ridicolului…
SAMSUNGSAMSUNG

Uluru este motivul principal pentru care lumea vine până în centrul Australiei. Un bloc de piatră uriaş, izvorât din neant, care domină peisajul pe o rază de cel puţin 100 de kilometri. De fapt Uluru face parte dintr-un platou muntos care s-a format acum 900 de milioane de ani şi care s-a erodat pe parcurs, monolitul de 350m înălţime fiind tot ce a mai rămas din el. Dar e doar o stâncă roşie, ce poate fi atât de special la ea? Mi-e greu să descriu de ce, dar Uluru chiar este un loc mitic. În primul rând fiindcă nu este doar un bloc de piatră, ci un întreg ecosistem – care de-a lungul anilor a oferit umbră, adăpost, apă şi mâncare populaţiilor aborigene nomade care treceau prin zonă. Văzut de aproape (baza monolitului are circumferinţa de 10km), Uluru se arată de fiecare dată sub unghiuri diferite şi descoperi când o grotă, când o oază, când o plantă medicinală. Când plouă, apa curge pe versanţi şi se adună în mici iazuri umbrite, care atrăgeau deopotrivă şi oameni şi animale (emu şi canguri, care puteau fi vânaţi cu ocazia asta). În al doilea rând, Uluru îşi schimbă haina în funcţie de momentul zilei, culorile sunt impresionante mai ales după-masa şi la apus.
SAMSUNGSAMSUNGSAMSUNG SAMSUNG SAMSUNGSAMSUNGLa 50 de km de Uluru (adică la o aruncatură de băţ după câţi kilometri străbătuserăm deja) se află o altă formaţiune impresionantă, Kata Tjuta (care în limba aborigenilor anangu înseamnă multe capete). Acelaşi roşu intens, care contrastează puternic cu vegetaţia verde-închis, aceeaşi textură de rocă şifonată de-a lungul milioanelor de ani, aceeaşi încărcătură spirituală. Am făcut o plimbare de două ore pe o arşiţă covârşitoare la 9 dimineaţa şi, probabil fiindcă la Kata Tjuta sunt mai puţini turişti decât la Uluru, m-am simţit şi mai pierdută în timp şi spaţiu: parcă ceasul stătuse în loc, parcă nu mai exista nimic altceva, parcă eram în jurasic şi mă aşteptam oricând să apară un dinozaur după colţ (a apărut un cangur în schimb).
SAMSUNG SAMSUNGSAMSUNGCred că merită efortul de a veni până în inima Australiei pentru a vedea aceste formaţiuni, sunt cu adevărat unice! După Uluru şi Kata Tjuta trebuia să mergem şi la King’s Canyon, dar sătui de căldură şi de muşte, am hotărât să plecăm mai repede spre nord şi să vedem peisaje diferite. Adevărul este că după patru zile de condus prin deşert ne cam săturasem şi King’s Canyon necesita un ocol de încă două zile. Aşa că am pornit repejor spre Alice Springs, unde n-am zăbovit prea mult, şi ne-am continuat călătoria în Teritoriul de Nord, unde aveam să vedem încă multă vreme solul roşiatic.
SAMSUNG

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s