6810km în Australia – Great Ocean Road

SAMSUNGConducând de la Melbourne la Adelaide, din cei 800 de km prima treime este cunoscută ca The Great Ocean Road, sau „Riviera australienilor” am putea spune. Un drum îngust săpat în rocă de-a lungul oceanului, cu vederi spectaculare, faleze erodate care cad direct în mare, nisip auriu şi valuri spumoase.
SAMSUNGSAMSUNG

Am petrecut două zile pe acest drum, nu pentru că ar fi lung, ci pentru că ne-am oprit din cinci în cinci minute la diverse obiective turistice. Pot spune că din toată călătoria în Australia asta a fost porţiunea cea mai aglomerată, plină de autocare întregi cu turişti chinezi.

Înainte de a intra pe The Great Ocean Road propriu-zis, ne-am oprit niţel la Bell’s Beach, surferii ştiu de ce.
2014-01-20 17.56.44SAMSUNG
La Anglesea am văzut o mulţime de canguri. Puţin mai încolo am făcut o plimbare de 30 de minute ca să vedem o cascadă. La nici o oră mai târziu ne-am oprit într-un microclimat ca să vedem o bucăţică de pădure tropicală, unde am fost surprinsă să găsesc ferigi palmier exact ca pe insula Ambrym!

SAMSUNGLa Lorne ne-am oprit când am văzut o echidnă trecând strada, la Cape Otway am văzut koala în copaci pe marginea şoselei.

Abia apoi au urmat obiectivele pentru care vine lumea pe Great Ocean Road: Twelve Apostles, Gibson Steps, Loch Ard Gorge, London Bridge. Toate sunt formaţiuni calcaroase modelate de-a lungul timpul de apă şi de vânt. Cei 12 Apostoli sunt de fapt cioturile care au rămas după ce apa a săpat în faleză, formând peşteri, care s-au transformat în arce, care apoi s-au prăbuşit.

Twelve Apostles

Twelve Apostles

Twelve Apostles

Twelve Apostles

Twelve Apostles

Twelve Apostles

Loch Ard Gorge

Loch Ard Gorge

Loch Ard Gorge

Loch Ard Gorge

London Bridge

London Bridge

London Bridge

London Bridge

Eroziunea continuă şi astăzi sub ochii noştri, în 2009 un arc din Loch Ard Gorge s-a surpat, în 2005 s-a năruit unul din Apostoli, iar în 1990 Podul Londrei s-a dărâmat (nimeni nu a fost rănit, dar doi turişti au rămas exilaţi de partea cealaltă a „podului” până a venit un elicopter şi i-a salvat). Acţiunea vântului este evidentă pe faleze, de altfel am cam suferit de frig acolo, cu toate că eram în ianuarie, în toiul verii australe. Nici vorbă să stai la plajă sau să faci baie, valurile sunt prea puternice şi oricum apa e foarte rece, de aceea lumea vine pentru poze şi atât.

Gibson Steps

Gibson Steps

Gibson Steps

Gibson Steps

Deşi nu mai eram pe Great Ocean Road, în drum spre Adelaide am văzut o altă atracţie unică şi aparent nu foarte populară: un lac de sare în Coorong National Park.

Drumul Sarii

Drumul Sarii

Salt Creek: cel mai bun loc de picnic! Zici ca e patinoar, nu?

Salt Creek: cel mai bun loc de picnic! Zici ca e patinoar, nu?

O limba de nisip separa lacul de ocean

O limba de nisip separa lacul de ocean

Despre Adelaide ce să zic, este un oraş simplu, însă nu m-ar deranja să locuiesc acolo. Are 1 milion de locuitori, deşi nu s-ar zice. Pare destul de relaxat, mai ales că are acces la plajă. Locuitorii se laudă că este primul oraş care nu a fost întemeiat de foşti prizonieri.

La nord de Adelaide se află o binecunoscută regiune viticolă, Barossa Valley. Îmi aduc aminte când eram încă în România şi comandam din când în când câte un vin australian, fiindcă mi se părea exotic. Din păcate, în Vanuatu am ajuns să privesc cu alţi ochi vinurile australiene: majoritatea sunt de proastă calitate şi la suprapreţ. Jumătate din rafturile de aici sunt umplute cu vinuri australiene, un sfert cu vinuri din Noua Zeelandă şi celălalt sfert cu vinuri din Franţa. Cum în Vanuatu accizele la alcool sunt mari şi transportul din Franţa costă mult, vrând, nevrând, de cele mai multe ori bem vinuri australiene, aşa că am ajuns să le cunosc. Când e bun e bun, dar când e rău e groaznic, parcă nu e cale de mijloc. Cele din Barossa Valley sunt în general bune. Din lipsă de timp, noi nu am trecut prin Barossa, ci prin regiunea vecină, Clare Valley. Deşi nu eram în plin sezon viticol, am găsit mai multe crame deschise care ofereau degustări. Fiindcă mai aveam de condus vreo 300km în ziua respectivă, am zis să fim rezonabili şi ne-am oprit doar la una, Kilikanoon, de unde am plecat cu o sticlă de 30 de dolari pentru mai târziu. Aici am aflat de ce pe vinurile australiene scrie că pot conţine urme de ouă sau de lapte (se folosesc la limpezirea vinului) şi de ce au capace care se înşurubează în loc de dopuri de plută (reduc riscul oxidării vinului, rezistă mai mult, călătoresc mai bine). De alftel, majoritatea australienilor habar nu au să folosească un tirbuşon!

Australienii sunt mândri de vinurile lor, ca şi de orice alt produs australian de fapt. Nu este o mândrie agasantă care se simte la vorbă, însă pe absolut toate produsele făcute în Australia – de la miere la brânză, cereale, jucării şi pantofi – scrie „Proudly made in Australia” sau „100% Australian owned” sau, după caz, „Designed in Australia, made in China”. O fi şi ăsta un motiv pentru care economia locală merge atât de bine?

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to 6810km în Australia – Great Ocean Road

  1. Spufi says:

    Salut, ti-am descoperit blogul intamplator si am inceput sa te citesc “metodic”. Imi plac observatiile tale despre Australia (Sydney vs Melbourne m-a uns la suflet 😀 ), insa nu sunt de acord la treaba cu vinurile 🙂 Ma simt obligata sa iti spun ca vinurile australiene care aici costa $10+ sunt in general bune – posibil ca importatorii din Vanuatu sa aduca vinuri extrem de ieftine de aici si sa puna un adaos foarte mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s