Ce am învăţat din 7 luni de şomaj

Am învăţat că eu sunt eu indiferent cu ce mă ocup, nu munca mă defineşte. Sigur, munca este un aspect important al vieţii şi ne ocupă mult timp, ne aduce satisfacţii şi frustrări. Dar câţi oameni se simt pierduţi când nu ştiu ce să răspundă la întrebarea „cu ce te ocupi?”…de parcă ar fi goi, dezveliţi de orice valoare. Oare când am început noi, ca societate, să categorisim oamenii în funcţie de profesia lor? Data viitoare când întâlniţi o persoană nouă, mai bine întrebaţi-o ce-a mâncat la prânz, câte limbi vorbeşte, sau dacă are pisici.

Am învăţat că nu există plictiseală, că întotdeauna o să găsesc subiecte de scris, de citit, de meditat. Că mereu există o floare, un moment, o apă de fotografiat. O reţetă de încercat. Că de fiecare dată găsesc măcar o persoană pe care aş vrea s-o cunosc mai bine. O oră de yoga la care n-am ajuns încă. Că deşi nu muncesc, tot mi-ar trebui 25 de ore într-o zi ca să fac tot ce îmi propun.

Am învăţat să am răbdare, pentru a mia oară. Că şapte luni într-o viaţă de om nu înseamnă aşa de mult. Că se întâmplă şi la case mai mari. Că nu moare nimeni dacă nu munceşte un an sau dacă are ditamai gaura pe CV. Că e doar o situaţie temporară, mai devreme sau mai târziu voi găsi cu siguranţă un job.

Am învăţat că a trăi din banii prietenului meu nu înseamnă că sunt o femeie întreţinută, ci că un cuplu presupune doi oameni care se ajută la nevoie. Că într-un cuplu nu poate să-i fie unuia rău şi altuia bine. Că probabil vor mai fi perioade din acestea şi că sper să mă revanşez la pensie.

Am învăţat că data viitoare când o să am un loc de muncă permanent şi confortabil, ar trebui să mă gândesc de două ori înainte să îmi dau demisia cu tot avântul ca să fac voluntariat în Pacific. Aş fi plecat oricum, dar aş fi vrut să conştientizez mai bine la vremea respectivă că viaţa profesională nu merge numai înainte, ba uneori dă înapoi, alteori stagnează, şi că nu o să am neapărat salariul din ce în ce mai mare.

Am învăţat să fiu mai umilă. Am învăţat că merită să pui dragostea pe primul loc, daca asta simţi. Încă n-am învăţat să investesc într-un fond privat de pensii…

Sunt recunoscătoare că am avut parte de aceste luni pentru mine. Că printre griji şi frustări am reuşit să văd părţile bune şi să mă bucur de ele. După şapte luni de şomaj, dintre care trei de călătorii şi patru de căutări active, de săptămâna trecută am reintrat în câmpul muncii! Am semnat un contract pe trei ani cu Universitatea Pacificului de Sud, unde lucrez în calitate de Coordonatoare pentru programele în limba franceză în Vanuatu. Adica postul la care aspiram încă de anul trecut, pentru care am candidat în decembrie şi am dat interviu în martie la a treia încercare, chiar în timpul ciclonului. Iată că Lusi mi-a purtat totuşi noroc 😀 Fiindcă oricât de competent şi de volubil eşti, e nevoie şi de noroc în viaţă. Cine n-are, să-şi facă!

Anunțuri

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Laura spune:

    Știam eu că tu vei descoperi și în șomaj un farmec aparte 🙂
    Succes în noul job!

    1. danamism spune:

      Frumos spus, multumesc Laura! Parca a inceput sa imi lipseasca un pic farmecul somajului…:)

  2. Daniela spune:

    Felicitari, Dana. Imi place spiritul tau si esti o inspiratie. Succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s