Cronica unui ciclon de categoria 5 (PAM)

Vineri, 6/03, ora 22: Am ieşit în oraş să bem o bere. E o ambianţă super faină, am impresia că toţi cunoscuţii s-au strâns în acelaşi bar. Americanii sunt aici, francezii, australienii…rareori văd comunităţile astea laolaltă. Ascultăm muzică live, dansăm, râdem, vorbim. Subiectul zilei este „monstrul din Pacific”: „Aţi auzit că săptămâna viitoarevine un mega ciclon înspre noi? O să ne lovească chiar vineri 13!”. Poveşti, îmi zic eu, nu au cum să prevadă un ciclon cu o săptămână înainte…dar continui conversaţia de dragul senzaţionalului.

Luni, 9/03, ora 17: Se anunţă la meteo că s-a format o depresiune tropicală în dreptul Insulelor Solomon. Poate totuşi ştiau ceva oamenii ăia de vineri…

Marţi, 10/03, ora 13: Mă uit pe site-ul meteo din Fiji, depresiunea tropicală s-a transformat într-un ciclon de categoria 1 şi a primit numele PAM. Previziunile sunt că va evolua treptat până la categoria 5 (cea mai puternică care există) şi că va „circula” între Fiji şi Vanuatu. Dacă rămâne pe mare ar trebui să fie ok. Primim un mesaj la birou să rămânem vigilenţi şi să consultăm constant site-urile meteo. Universitatea începe să taie copacii din curte.

Previziunile initiale. Sursa: blog.metservice.com

Previziunile initiale. Sursa: blog.metservice.com

Miercuri, 11/03, ora 16: PAM s-a transformat într-un ciclon de categoria 3 (viteza medie a vântului 130km/h, cu rafale de 180km/h) şi pare că vine mai mult înspre Vanuatu decât spre Fiji. E greu de prezis, fiindcă se mişcă foarte încet, este tot în nord-estul Vanuatului şi avansează cu 4 km/h. E ca şi cum stă pe loc şi se învârte în jurul propriei axe, devenind din ce în ce mai puternic. De luni nu a înaintat prea mult, doar s-a intensificat. Ca măsură de precauţie, universitatea anunţă că se va închide joi şi vineri. Au tăiat deja câţiva copaci, ne-au pus obloane la geam, ne dau pungi de plastic să acoperim electronicele în caz că plouă înăuntru. Vorbesc cu colegii mei care au trecut prin UMA, în 1987, ultimul ciclon devastator pentru Vanuatu. Cică nu rămăsese nicio frunză pe copaci, ca un peisaj de iarnă în Europa. Au murit 30 de oameni atunci şi au stat fără electricitate 3 săptămâni. UMA a fost „doar” de categoria 3, deci nimeni nu ştie la ce să se aştepte de la categoria 5.

Joi, 12/03, ora 8: Mă duc la birou pentru ultimele pregătiri, după care facem provizii de apă şi mâncare pentru câteva zile. Deocamdată nu e vânt puternic, e chiar plăcută briza asta după 2 luni de căldură infernală. E greu de crezut că se aproprie un „monstru”, dar ne gândim serios dacă să rămânem în casa noastră sau să ne „refugiem” în casa mai solidă a unei prietene.

Joi, 12/03, ora 12: Am auzit de la o prietenă că toţi voluntarii americani (Peace Corps) vor fi evacuaţi la Sidney. Ultimul avion pleacă la ora 15 – ultima şansă de a părăsi ţara înainte de impact. Până acum eram încrezătoare, dar vestea asta mă pune pe gânduri. Îmi pun lucrurile de valoare şi câteva haine într-un ghiozdan, gata să mă mut în casa altcuiva dacă e nevoie. Cred că e mai uşor să treci prin asemenea momente dacă eşti cu un grup de oameni, nu doar în doi. Pe lângă mâncare şi apă, am pregătit şi radio cu baterii, lumânări, telefoanele încărcate la maxim.

Joi, 12/03, ora 19: Ieşim la restaurant în ideea că e ultima seară pentru multă vreme când mai putem mânca în oraş. De fapt majoritatea restaurantelor s-au închis deja. Vântul s-a înteţit un pic, plouă şi fulgeră. PAM a ajuns la categoria 4 şi vine spre noi, dar e departe încă, la sute de kilometri. Oraşul pare pregătit, sunt obloane peste tot. Nu pentru capitală îmi fac grji, clădirile din beton sigur rezistă, dar majoritatea caselor din cartierele mai sărace şi de pe celelalte insule sunt din tablă sau lemn. Sper că sunt destule şcoli şi biserici solide ca să evacueze toţi localnicii.

Orasul s-a pregatit

Orasul s-a pregatit

Casa baricadata

Casa baricadata

Vineri, 13/03, ora 6: Ne-am trezit devreme după o noapte furtunoasă şi am hotărât să abandonăm casa. Mergem la prietena noastră care lucrează la Ambasada Noii Zeelande, suntem 10 persoane acolo. Spre deosebire de a noastră, casa ei are obloane la toate geamurile, acoperişul înclinat şi e mai departe de mare (se prevăd valuri de 18m). Primim mesaje pe telefon că nordul ţării e în alertă roşie, impactul e iminent. În plus, PAM a ajuns la categoria 5, maximă. Dar înaintează foarte încet, cu 10km/h. Încă poate schimba direcţia, poate ne ocoleşte. Aşteptarea înrăutăţeşte lucrurile, am impresia că se aproprie un război.

Vineri, 13/03, ora 10: Primim de veste că unul din cartierele de la periferie are nevoie de voluntari cu maşini să evacueze casele din tablă. Mai bine mai târziu decât niciodată…Mergem să ajutăm şi evacuăm cam 30 de oameni. Nu ştim sigur unde să-i ducem, care e cel mai apropriat centru de evacuare. Lăsăm câţiva la o biserică, alţii la o şcoală, alţii la nişte rude. Oamenilor tot nu le vine să creadă că se aproprie un ciclon devastator. Vântul bate puternic şi plouă, dar deocamdată nu e mai rău ca Lusi anul trecut. Le tot spunem că e mult mai furios decât UMA şi că nu e bine să rămână acolo; pe lângă faptul că au case din tablă, sunt foarte aproape de mare şi de un râu, care mai mult ca sigur va da pe dinafară. Dar unii tot nu vor să-şi abandoneze casele, evacuează doar bătrânii, femeile şi copiii. Mă trece gândul că probabil îi văd pentru prima şi ultima oară pe oamenii ăştia…

Casa din tabla in dimineata ciclonului

Casa din tabla in dimineata ciclonului

Vineri, 13/03, ora 12: Primim prin sms alertă roşie pentru Port Vila. Ne întoarcem la casa prietenei mele şi nu mai ieşim. Acum nu ne rămâne decât să aşteptăm, dar timpul trece greu. Cu obloanele la geamuri suntem rupţi de realitatea de afară. Nu ne putem imagina cum va fi. Ce înseamnă vânturi de 200km/h? Vom mai avea un acoperiş deasupra capului? O să zboare maşinile prin aer? Mi-e frică dar în acelaşi timp sunt curioasă, aş vrea să văd.

Vineri, 13/03, ora 15: Suntem toţi cu ochii pe internet să vedem pe unde şi când va trece PAM. E foarte înşelătoare, merge când spre est, când spre vest, în zig-zag. Şi tot încet, cu 15 km/h. Ăsta e un lucru rău, fiindcă cu cât stă mai mult într-un loc, cu atât face pagube mai mari. Acum primim alerte prin sms şi la radio din oră în oră. Presiunea în centrul ciclonului tot scade, înseamnă că se intensifică. A ajuns la 930 hPa, ceea ce e foarte rar, cu rafale de 240km/h. Sper nu treacă „ochiul” peste noi…Mă uit afară pe vizorul uşii, dar nu văd nimic extraordinar. Trimit un ultim mesaj familiei că suntem bine şi să nu se panicheze dacă nu au veşti în următoarele zile, comunicaţiile vor la pământ o vreme.

Alerta rosie in capitala. Sursa: meteo.gov.vu

Alerta rosie in capitala. Sursa: meteo.gov.vu

Vineri, 13/03, ora 18: Începe să se întunece şi vântul se înteţeşte. E zgomot din ce în mai puternic afară, a depăşit forţa lui Lusi. Observ că s-a tăiat apa. E ok, avem destule găleţi pline pentru WC şi duş. Mă mir că încă avem curent, telefon şi internet. Ascultăm muzică şi încercăm să ne uităm la un film, ca să ne luăm un pic gândul de la ciclon. Dar toată lumea e încordată, se simte tensiunea în casă, ne răţoim unii la alţii.

Vineri, 13/03, ora 19: Cred că s-a desprins o placă de pe acoperiş, face zgomot mare.

Vineri, 13/03, ora 20: S-a luat curentul şi, implicit, internetul. Pornim radioul cu baterii şi stăm la lumina lumânărilor. E foarte cald în casă cu toate geamurile şi obloanele închise, acum că ventilatorul s-a oprit. PAM e la 100 de km de insula noastră, Efate, şi presiunea în centrul ciclonului a scăzut la 900 hPa, cu rafale de 320 km/h. Dar înaintează spre sud-vest cu 25km/h, în ritmul ăsta mai durează 4 ore până ajunge în dreptul nostru…Auzim zvonuri că a făcut deja ravagii în jumătatea nordică a ţării, se preconizează 44 de morţi. Mă tot întreb dacă o să vină „ochiul” peste noi. Ochiul are un diametru de 30-50 de km în care nu bate vântul, e ca un vid. Însă e înconjurat de un „perete” de vânturi de 380 km/h şi asta e forţa cea mai devastatoare a ciclonului. Parcă mi-e ciudă că e noapte şi nu pot să văd nimic afară.

Ochiul ciclonului. Sursa: blog.metservice.com

Ochiul ciclonului, punctul negru. Sursa: blog.metservice.com

Vineri, 13/03, ora 21: Acoperişul nostru face mult zgomot şi picură prin tavan în 2 locuri. Unii dintre noi încep să fie foarte speriaţi, ne calmăm reciproc. O prietenă primeşte sms de la 2 colegi care locuiesc în cartiere diferite, li s-a desprins acoperişul şi s-au adăpostit sub masă… Vântul e mai furios ca niciodată. Sper să nu explodeze geamurile.

Vineri, 13/03, ora 22: Picură din 5-6 locuri prin tavan. Ne baricadăm toţi într-un hol fără geamuri şi cu tavan fals. Am pierdut semnalul la telefon şi la radio. Mi-e frică dar încerc să rămân calmă, cei din jurul meu sunt destul de panicaţi deja. Habar nu avem unde e ciclonul, dacă asta e intensitatea maximă sau se poate şi mai rău. Mă tot gândesc să nu cadă un copac pe acoperiş. Golim pe rând găleţile cu apa care picură prin tavan. Dacă ne inundă parcă nu e aşa rău, numai să nu zboare acoperişul! Mă uit pe vizor din când în când, dar e beznă, mă aşteptam să văd fulgere. Oare cât o să mai dureze? Încerc să dorm ca să nu mă mai gândesc.

Sâmbătă, 14/03, ora 1: Parcă vântul s-a calmat un pic. Asta înseamnă că am trecut peste ce a fost mai greu? Sau mai urmează încă? Dacă suntem în ochiul ciclonului? Conform calculelor noastre, până la dimineaţă ar trebui să treacă, dar nu mai avem nicio informaţie din exterior, niciun mijloc de comunicare. Ni s-a tot spus să nu ieşim din casă până nu se anunţă la radio că pericolul a trecut, dar ce faci când nu mai merge radioul?… Poate că şi biroul meteo a fost afectat?

Sâmbătă, 14/03, ora 3: Suntem cu toţii de acord că vântul e mai slab, deşi încă e un vacarm infernal afară. Câţiva dintre noi au semnal la telefon, oau! Încercăm să sunăm alţi oameni, poate ei ştiu unde se află PAM. Nimeni nu ştie nimic şi toată lumea e panicată. Mă ia somnul fără să vreau, sunt epuizată.

Sâmbătă, 14/03, ora 6: Mă trezesc, e agitaţie în casă, lumea se mişcă. S-a luminat afară, dar prin vizor nu vedem mare lucru. Sigur ciclonul s-a îndepărtat, dar nu ştim cât de departe. Vântul suflă la fel de tare ca acum 10 ore, deci cred că suntem încă în alertă roşie. Radioul tot nu merge. Hotărâm că nu e bine să ieşim încă din casă.

Sâmbătă, 14/03, ora 8: Pregătim o omletă pentru toată lumea şi deschidem o sticlă de şampanie. Am supravieţuit ciclonului! Acum trebuie să ne asigurăm că avem destulă apă şi mâncare pentru toţi. Primesc prin sms alerta de la ora 22, când ciclonul era la 60 de km de capitală. Dar tot nu reuşesc să sun de pe telefon şi tot nu avem radio. Câţiva prieteni din casă primesc mesaje de la prieteni din alte cartiere, sunt ok.

Sâmbătă, 14/03, ora 12: Ne încumetăm să deschidem obloanele şi să ieşim în curte, deşi încă e vânt şi plouă. E multă dezordine, dar se putea şi mai rău. Nu aş spune că e un dezastru. Acum să vedem cum arată celelalte case…Şi îmi fac mari griji pentru insule, cred ciclonul e chiar peste insulele din sud acum…

Luăm apă din piscină

Ieşim din casă după ciclon

Grădina a avut de suferit

Grădina a avut de suferit

Sâmbătă, 14/03, ora 13: Ieşim cu maşina. Cablurile de electricitate sunt căzute, dar e destul de mult trafic. Şi sunt copaci căzuţi peste tot, însă majoritatea caselor au rezistat. Mergem mai întâi pe la nişte prieteni şi apoi la casa noastră. Câteva străzi sunt blocate, dar găsim repede rute alternative. Vedem câteva acoperişuri smulse şi bucăţi de tablă peste tot, dar până acum toată lumea cu care am vorbit e în siguranţă. Ca şi noi, au avut ceva infiltraţii prin tavan şi grădina distrusă. Dacă ăsta e cel mai groaznic ciclon care ne poate afecta, cred că capitala a rezistat destul de bine. Dar nimeni nu ştie nimic despre celelalte insule…Sunt curioasă pe unde a trecut ochiul.

Imediat după ciclon

Imediat după ciclon

Grădina noastră

Grădina noastră

Sâmbătă, 14/03, ora 18: Rămânem încă o noapte la prietena noastră, deşi casa noastră e ok. A revenit apa, oau! Nu cred că e potabilă, dar îmi prinde tare bine un duş. Tot nu avem semnal la radio, însă telefoanele merg mai bine acum. Reuşim să sunăm în străinătate şi să vorbim cu familiile noastre. Îi întrebăm dacă au veşti despre ciclonul Nathan, care e în nord-estul Australiei şi cu potenţial să vină înspre noi. Asta ar fi chiar culmea, după un ciclon de categoria 5, să mai vină unul de categoria 3!

Sâmbătă, 14/03, ora 21: Primim ultima alertă prin sms, PAM a ieşit complet din perimetrul ţării şi nu mai reprezintă un pericol pentru Vanuatu. Am reuşit să contactăm aproape toţi prietenii din capitală, sunt în viaţă şi au destule provizii de apă potabilă şi mâncare. Ne facem griji pentru două prietene, una locuieşte în afara oraşului, iar cealaltă locuia la ultimul etaj al unei clădiri care a rămas fără acoperiş. Sper că a reuşit să evacueze la timp. Ambele au telefoanele închise, probabil nu mai au baterie. Ne culcăm pe jos pe saltele, a fost o zi lungă.

Duminică, 15/03, ora 7: Prietena noastră neo-zeelandeză merge la birou, se pregăteşte intervenţia de urgenţă. Nu ştim încă dacă aeroportul e funcţional, dar Australia, Noua Zeelandă şi Franţa au avioanele militare gata de plecare. Se znoveşte că timp de 2 săptămâni nu vor fi zboruri comerciale sau curent. Curăţăm casa prietenei noastre, după care ne mutăm înapoi la casa noastră.

Duminică, 15/03, ora 12: Vedem alte porţiuni din oraş. În port, majoritatea ambarcaţiunilor au fost împinse la mal. Dar toată lumea e afară, curăţă, repară, taie copaci. Faţă de ieri, multe străzi sunt deja degajate. S-a deschis una din benzinării, dar e o coadă imensă. Auzim că de mâine se deschid câteva magazine, pe strada principală se lucrează intens la stâlpii de electricitate şi de mâine vor avea curent. Trecem pe lângă casa altor prieteni, complet distrusă. Din fericire proprietarii i-au avertizat din timp şi nu era nimeni înăuntru.

Iaht eşuat

Iaht eşuat

Casa unei prietene...

Casa unei prietene…

Duminică, 15/03, ora 15: O găsim pe prietena noastră care a pierdut acoperişul, din păcate nu a evacuat la timp şi a petrecut toată noaptea singură în apartament. I-a căzut plafonul în cap, după care a zburat întreg acoperişul, au explodat geamurile…S-a ascuns într-un colţ şi a aşteptat să treacă. E bine, are doar câteva tăieturi de la geamurile sparte, dar nu-mi pot imagina prin ce-a trecut.

Apartamentul prietenei care a petrecut noaptea fără acoperiş

Apartamentul prietenei care a petrecut noaptea fără acoperiş

Duminică, 15/03, ora 18: Radioul a revenit, dar tot nu avem informaţii despre celelalte insule, nici măcar despre nordul insulei noastre. Nu ştim pe unde a trecut ochiul, dar se zvoneşte că a atins nord-estul Efate şi că apoi a mers în sud direct peste Erromango şi Tanna. Ne aşteptăm la un dezastru acolo. E foarte greu să obţinem informaţii oficiale, veştile circulă din vorbă-n vorbă. Auzim de asemenea că s-a dat interdicţie de a circula după lăsarea serii, fiindcă se fură. Câteva magazine de unelte, electronice şi mâncare au fost atacate de găşti de băieţi.

Luni, 16/03, ora 8: Trec pe la birou, e în stare bună. Ne calculăm cât timp ne ajunge apa şi mâncarea şi mai facem nişte provizii la magazin. Spre surprinderea mea, nu e multă lume, e coadă mai mare la benzinărie. Marea majoritate a populaţiei locale nu îşi permite să cumpere de la magazin…mănâncă din grădină, iar grădinile au fost distruse. Deocamdată pot mânca fructele şi legumele căzute la pământ, dar peste una-două săptămâni, foamea va deveni o problemă.Vedem un avion militar care aterizează. Înseamnă că aeroportul e funcţional, ce bine! Auzim că va fi şi un zbor comercial astăzi pentru cei care vor să părăsească ţara. Şi un zbor cu jurnalişti.

Luni, 16/03, ora 15: Auzim multe avioane care survolează. Din păcate, până acum niciunul nu a aterizat pe celelalte insule, încearcă doar să evalueze situaţia din aer. Insulele din sud par distruse, dar nicio informaţie oficială. Se znoveşte că sunt 11 morţi în Port Vila, înecaţi sau tăiaţi de fâşiile de tablă. Primim de veste de la prietena noastră din afara oraşului, e bine, doar pagube materiale. Trei poduri au fost distruse în afara oraşului, dar se lucrează intens să le repare.

O şosea distrusă

O şosea distrusă

Marţi, 17/03, ora 10: Majoritatea străzilor au fost degajate şi câteva străzi principale au deja electricitate. Mergem la cafeneaua mea preferată, care s-a redeschis, şi intru în sfârşit pe internet. Sunt surprinsă cât de repede îşi revin serviciile şi mă cuprinde un sentiment de mândrie pentru ţara asta mică şi izolată, care s-a pus imediat la treabă şi, ca de obicei, şi-a păstrat zâmbetul pe buze. Mă scârbesc rapoartele jurnaliştilor; CNN şi BBC, două posturi în care aveam încredere, spun numai tâmpenii. De altfel, un jurnalist francez m-a întrebat pe stradă dacă sunt franceză şi dacă am avut pagube materiale. I-am răspuns nu şi nu, la care a plecat dezamăgit, în căutare de senzaţional.

Marţi, 17/03, ora 15: Ne înscriem ca voluntari pe listele unor ONG-uri, însă sunt suprasaturate. Ne sună ei dacă au nevoie de noi. Astăzi au reuşit să aterizeze primele avioane pe celelalte insule, auzim doar zvonuri, dar situaţia pare mai bună decât speram.

Marţi, 17/03, ora 16: Vizităm comunitatea de unde am evacuat 30 de oameni vineri. Sunt cu sufletul la gură, mă întreb ce a mai rămas din ea. Ce uşurare, toată lumea trăieşte! Au evacuat la timp. Sunt 40 de adulţi în comunitate, şi probabil încă 100 de copii şi adolescenţi. 8 bărbaţi au rămas să păzească casele de frica hoţilor (pe bună dreptate) şi s-au ascuns în rezervorul de apă pe timpul ciclonului. Doar 4 case de tablă au rămas în picioare după ciclon, dar de sâmbătă până acum au reconstruit deja în proporţie de 60%. Problema lor acum e apa şi mâncarea. Am văzut multe fructe căzute pe jos, dar oamenii nu vor să le mănânce fiindcă au fost doborâte de ciclon. Au impresia că poartă „microbul” ciclonului şi că se vor îmbolnăvi dacă le mănâncă. Le spun că nu e adevărat şi mănânc un grepfrut în faţa tuturor, dar mentalităţile se schimbă greu…

Unele case au rezistat, altele nu

Unele case au rezistat, altele nu

Recoltele distruse

Recoltele distruse

DSC00485

Miercuri, 18/03: Azi dimineaţă am mâncat croissante! Patiseria din oraş s-a redeschis. Auzim multe avioane. Pe timp normal sunt doar 1-2 pe zi, dar acum cred că vin câte unul pe oră. Sper să distribuie apă şi mâncare, nu doar jurnalişti…Tot nu avem curent acasă, dar apa, telefoanele, radioul merg. Sinceră să fiu, nici nu îmi lipseşte curentul, niciodată nu am văzut cerul din Port Vila atât de înstelat! Oricum, majoritatea populaţiei din ţara asta nu are electricitate şi apă curentă acasă. Avem noroc că nu a plouat deloc după ciclon şi oamenii au putut să înceapă reparaţiile imediat. Pe de altă parte, rezervoarele de apă din comunităţi au început să se golească şi ar fi binevenită o ploaie acum… Peisajele din Vanuatu s-au schimbat: vegetaţia verde, luxuriantă a devenit maro şi uscată, ca un peisaj de toamnă târzie în Europa. Ce-i drept, a început toamna australă…Însă în Vanuatu e tot infernal de cald, mai ales acum fără umbra copacilor. Dar viaţa îşi reia cursul normal destul de repede. Săptămâna viitoare se redeschid şcolile, momentan copiii profită de vacanţă.

DSC00472

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Cronica unui ciclon de categoria 5 (PAM)

  1. Buna,

    Am luat linkul blogului de la Ioan. Am citit ciclonul… iar apoi fila cu fila am citit tot blogul!
    Mi se pare fascinant ceea ce traiesti asa departe de casa.

    Mult succes si sa scrii mai des :))

  2. Pingback: Am „întâlnit” un om. | CÂRCIUMĂ DE FIȚE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s