Plimbarea de duminică

E luna iunie, a început „iarna” în Vanuatu. Adică putem în sfârşit să ieşim la plimbare fără să murim de cald. Temperaturile au scăzut la 20-25 de grade. Aşadar am reluat seria de plimbări de duminică în jurul capitalei. După doi ani şi jumătate, încă găsim locuri noi, care să ne surprindă.

Duminica acesta am încercat să găsim drumul până în vârful colinei care mărgineşte golful Port Vila. De mult ne-am propus să ajungem acolo, dar jungla este atât de deasă şi colina destul de abruptă.

Colina pe care vrem sa ajungem

Colina pe care vrem sa ajungem

Am pornit de pe un alt deal, platoul Elluk, zonă rezidenţială, şi am luat-o pe o cărare necunoscută. Nu după mult timp, am dat de o casă izolată, o familie care creştea porci. Conform obiceiului, le-am cerut voie să trecem pe acolo, şi ei ne-au îndrumat să continuăm până la un sat. Cărarea era foarte bine întreţinută, având în vedere că în stânga şi în dreapta ei iarba ajungea până la 1 metru. După încă 15 minute de mers, deci foarte aproape, am dat de satul Maltauri, unde se vorbeşte aceeaşi limbă cu insula Ifira.

Locuitorii de pe Ifira sunt printre cei mai bogaţi din Vanuatu, căci ei sunt proprietarii tradiţionali ai tuturor terenurilor din Port Vila. Inainte de sosirea coloniştilor englezi şi francezi, terenurile capitalei actuale serveau drept grădină ifirienilor. Iar cum în Vanuatu terenurile nu pot fi vândute, ci doar închiriate pe o perioadă maximă de 75 de ani (durata de viaţă a unui cocotier), ifirienii fac bani frumoşi din chirii. Ba mai mult, ei controlează portul din Vila, şi deci toate taxele portuare. Ca fapt divers, limba ifiriană este de origine polineziană, nu melaneziană.

In dreapta, insula Ifira. In centru, portul din Vila.

In dreapta, insula Ifira. In centru, portul din Vila.

Locuitorii din Maltauri au fost foarte prietenoşi şi s-au oferit să ne ducă până la o peşteră, unde s-au ascuns toţi în timpul ciclonului. Imediat s-au adunat 10 prichindei, care ne-au urmărit extaziaţi, căţărându-se fără reţineri.

Loc de joaca

Loc de joaca

Prichindeii ăştia merg zilnic la şcoală cu barca, unde studiază fie în engleză, fie în franceză – o limbă străină pentru ei – iar părinţii trebuie să scoată din buzunar cam 500 de euro pe an de copil, căci şcoala nu e gratuită. Asta în condiţiile în care majoritatea dintre ei lucrează în grădină. În plus, nu au apă caldă sau curent, ce să mai vorbim de televizoare şi calculatoare. Dar sunt darnici, prietenoşi şi zâmbăreţi!

Pestera unde s-a adapostit tot satul pe timpul ciclonului

Pestera unde s-a adapostit tot satul pe timpul ciclonului

De la peşteră puteam vedea dealul de unde am început plimbarea, cu casele de pe platoul Elluk. Eram atât de aproape de capitala Port Vila, şi parcă totuşi în altă lume. De asta îmi plac suprizele de duminică.

DSC00950

DSC00948

Locuitorii din Maltauri au o privelişte superbă. În plus, vaporul Greenpeace a acostat în port. http://mikefincken.com/2015/05/28/pentecost-on-pentecost/

Dacă ne uităm cu binoclul, sunt convinsă că putem vedea şi noua noastră căsuţă (a patra în doi ani şi jumătate), de unde avem o privelişte aproape la fel de bună.

Vederea de la noua noastră casă

Vederea de la noua noastră casă

Într-un final, n-am ajuns în vârful colinei, dar am descoperit un sat despre care nu ştiam că există şi am primit încă o lecţie de viaţă de la localnici. Abia aştept să văd pe ce cărări nebătute ajungem duminica viitoare.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

8 Responses to Plimbarea de duminică

  1. Cristian says:

    Acum în România este ora 21.56. De pe la 19, cu ceva pauze, nu fac altceva decât să vă (îți ?) citesc postările. E greu să spui ceva atunci când impresiile sunt încă la cald și nu ai apucat să decantezi nițel lucrurile. Dar voi reveni cu certitudine. Ați câștigat în mine un cititor constant..Și asta pentru că scrieți extraordinar de fluent, pentru bunul simț care este mai mult decât evident, pentru că aveți o educație mult peste medie deși intuiesc că nu sunteți genul care aveți trei sertare de diplome, pentru umorul fin pe care l-am găsit prezent în unele postări și pentru curajul de a vă lua viața în propriile mâini și a trăi frumos și decent.

    • danamism says:

      Mulţumesc din suflet, Dan/Cristian, cuvintele tale m-au emoţionat! (sper că ne putem tutui) Am început blogul din dorinţa de a împărtăşi experienţa asta inedită de la „capătul lumii” şi pentru a mă obliga să scriu în dulcea limbă românească. Acurateţea limbii e „defect” profesional, traducătoare fiind, dar de când locuiesc aici şi vorbesc zilnic engleză, franceză şi bişlama, recunosc că e un talmeş-balmeş în capul meu şi uneori iese o română stâlcită. Nu am trei sertare de diplome, dar mă consider un produs reuşit al învăţământului românesc 😀 Îţi mulţumesc şi pentru „reclamă”, din păcate viaţa profesională şi viteza internetului din Vanuatu nu-mi permit să fiu prea activă în sfera virtuală. Putem negocia procentul de impresar mai încolo 😉 Plăcerea descoperirii e de ambele părţi, m-am amuzat copios citind aventurile tale. Dacă te reapuci de navigat, poate ajungi şi în Vanuatu! Să ştii că nu sunt canibali…(nu am citit cartea dnei Bota, dar din interviurile pe care le-a dat mi-e clar că într-o lună de zile nu a reuşit să pătrundă esenţa acestei ţări…) Până una alta, spor la grădinărit! Pe curând, Dana

      • Cristian says:

        Chiar nu e cazul să îmi mulţumeşti, Dana. Nu am obiceiul să vorbesc doar pentru a mă afla în treabă, nu fac aprecieri la modul gratuit sau ca intenţie de a obţine neapărat ceva. Am găsit blogul tău şi mi-a plăcut ceea ce am citit. Din cât am intuit, din ceea ce se citeşte printre rânduri, mi-a plăcut şi omul din spatele cuvintelor. De aici a pornit ceea ce am scris despre tine pe blogul meu, de aici şi comentariul lăsat. Atât, nimic mai mult. Nu a fost o “reclamă”. Adelina e o tipă extrem de haioasă şi discuţiile dintre noi se poartă întotdeauna pe un ton glumeţ. Ştiu că ai înţeles lucrul ăsta şi nu prea văd de unde nevoia de a mă explica dar, na, ia-o ca pe o nevoie de certitudine într-o lume a virtualului în care comunicarea are mult de suferit, fiind văduvită de inflexiuni ale vocii, gesturi sau priviri care completează şi dau greutate în mod fericit mesajului în real-life.
        Până una-alta spun doar atât : mă bucur că “te-am cunoscut”.
        Şi…, stai umpic să nu greşesc… 10.30 + 8 = 18.30 … deci, da, îţi doresc o seară frumoasă !

  2. smaranda64 says:

    Salutări românești calde și pline de admirație, din Germania. 🙂

  3. Alin says:

    Ma bucur asa de mult ca cineva le arata si romanilor coltul asta de lume unde si eu am trait doi ani si pot sa spun ca merita vizitat. Din pacate eu nu am talentul scrisului pe care il are Dana dar raman un mare admirator al acestui blog.
    Pupici Dana, Alin si Sarah

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s