Ce mică e lumea! Sau…

…e mare? Când aveam 13 ani ascultam mult Nirvana. Şi începusem să visez la America, mai precis la oraşul Seattle, de unde era trupa. Nu credeam că o să ajung vreodată acolo, mi se părea o altă lume. Nici acum n-am ajuns. Dar când, la 22 de ani, am pus piciorul la New York, mi-am zis că lumea asta totuşi nu e aşa de mare. Şi că visele mele se împlinesc mai repede decât speram (cât bat din paaalme sau cât clipeeeeeeeeeesc). Iar când, la 25 de ani, am pus piciorul în Pacific, mi-am zis că lumea e de-a dreptul mică, din moment ce am ajuns la „capătul” ei, în locuri la care nici nu visam. Probabil că asta vă ziceţi şi voi, ce mică e lumea, dacă până şi în Vanuatu locuiesc români!

Dar de când sunt aici, parcă mi-am schimbat părerea. Mai ales când vine momentul să mă întorc acasă (şi când o sun pe mătuşa mea la telefon şi avem un decalaj de 10 secunde…de parcă vorbesc „din fundul pământului”, cum zice ea; sau când vreau să vorbesc pe Skype cu sora mea şi ne poticnim din cauza celor 9 ore de diferenţă de fus orar). În trei ani de zile m-am întors doar de trei ori acasă. Căci de fiecare dată fac 2-3 zile pe drum, adică minim 4 zboruri cu 3 escale la dus şi tot atâta la întors. Asta înseamnă în general un zbor de 3 ore până la Sidney, apoi un zbor de 8-9 ore undeva în Asia, încă un zbor de 9-13 ore undeva în Europa şi în final un zbor de 1-3 ore până la Bucureşti. Deci cam 26 de ore de zbor şi 20 de ore prin escale. Şi în momentele acelea mă cuprinde un sentiment stringent că lumea asta totuşi e mare!

Nu ştiu cum să descriu senzaţia de oboseală după aşa o călătorie lungă, este foarte specifică, chiar dacă de obicei reuşesc să dorm bine pe avion. Din fericire nu am probleme cu decalajul orar, mă readaptez repede, dar prima zi după călătorie este întotdeauna foarte debusolantă, de parcă am picat de pe Lună. Mai ales când decalajului orar i se adaugă şi decalajul sezonier, ca să zic aşa: în ultima vacanţă în România, în luna ianuarie, am venit de la peste 30 de grade în Vanuatu la -12 în ţară. De la palmieri la zăpadă. Aceasta fiind vacanţa mea „de vară”! Bineînţeles că în România nimeni nu era în asentiment, trecuse Crăciunul, trecuse Anul Nou, şi lumea se întorsese la serviciu.

Apropo, ştiaţi că pentru a contracara decalajul orar e important să vă păcăliţi mintea şi să setaţi ceasul pe ora destinaţiei, încă din avion? Iar când aţi ajuns, să învingeţi oboseala (sau, mai rar, cheful de ieşit) astfel încât să vă culcaţi la o oră normală în ţara de destinaţie. De aceea prefer zborurile care ajung seara, ca să mă pot culca direct. Oricum sunt frântă după aşa o călătorie, oricât de mult aş fi dormit pe avion, şi tot ce îmi doresc este să mă întind pe un pat. De exemplu, am experimentat recent cel mai lung zbor din viaţa mea, 14 ore de la Dubai la Sidney. Avionul pleca la 1 noaptea din Dubai şi ajungea la 22 la Sidney. Iar când am urcat în avion stewarzii ne-au întâmpinat cu „bună dimineaţa” şi ne-au servit micul dejun la 1 noaptea.

De la palmieri...

De la palmieri…

...la zapada...

…la zapada…

...cu o escala in Kuala Lumpur

…cu o escala in Kuala Lumpur.

Pe de altă parte, tot în ultima călătorie pe care am făcut-o în ianuarie, într-o escală la Istanbul m-am întâlnit în aeroport cu Ramona, o româncă care vizitase Vanuatu cu un an în urmă şi mă găsise pe blog. Ramona locuia în China pe atunci, dar s-a mutat în Grecia între timp. Care erau şansele ca două românce care s-au văzut o singură dată, una care locuieşte în Vanuatu şi cealaltă care locuieşte în Grecia, să se întâlnească în aeroport la Istanbul într-o sâmbătă la 5 dimineaţa?…Poate că lumea e totuşi mică, nu mă pot hotărî. În orice caz, tare mi-aş dori să inventeze cineva odată teleportarea!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s