Răbdări prăjite

Luna trecută când m-am întors în Vanuatu după trei săptămâni de vacanță iernatică în Europa, eram destul de mulțumită că mă întorc aici. Veneam încărcată cu forțe proaspete, cu amintiri frumoase și bucuroasă că scap de frig (deși am nimerit în extrema cealaltă, pe o zăpușeală de cazan).

Dar tot zen-ul acumulat într-o lună de vacanță s-a dus pe apa sâmbetei după doar o săptămână la birou…Nu vă obosesc cu detalii de la serviciu, însă vreau să vă spun trei anecdote despre alte aspecte ale vieții în Vanuatu care îmi întind răbdarea la maxim:

1. Cred că v-am mai spus că din mai anul trecut ne-am mutat în casă nouă, a patra de când locuiesc în Vanuatu. Suntem în continuare foarte mulțumiți de această casă, cu două excepții: 1) a fost spartă de hoți, care ne-au furat electronicele și 2) este foarte cald înăuntru, dat fiind că nu putem lăsa geamurile întredeschise de frica hoților (și a țânțarilor). O soluție comună la aceste două probleme, sperăm noi, este să instalăm plase de metal la uși și la geamuri (de tipul Crimsafe, foarte la modă în Australia).

După câteva negocieri cu proprietarul, acesta fost de acord cu investiția de 3500 de euro și am contractat o companie locală (singura) în decembrie. Numai că, deși plătisem avans, nu au venit să ia măsurătorile la timp și apoi au trebuit să aștepte până în februarie când ne-am întors din vacanţă. Când au venit în sfârșit să ia măsurătorile, ne-au spus că va dura 10 zile să fabrice plasele și o zi să le instaleze. La două săptămâni după măsurători, nicio veste. Când i-am contactat mi-au spus că nu au putut fabrica plasele fiindcă au rămas fără materie primă și așteaptau să fie livrată cu vaporul din Australia. Mai așteptăm o săptămână. La trei săptămâni de la măsuritori, i-am contactat din nou și se pare că primiseră ceva materiale, dar nu toate…Așa că mai așteptăm o săptămână, două. La cinci săptămâni de la măsurători, cică materialele tot nu au ajuns. Grrr!

2. Banca mea din Vanuatu, o sucursală a unei bănci neozeelandeze, a cărei clientă sunt de trei ani de zile, nu face carduri Visa. Cardul pe care îl am de la ei se poate folosi doar ca să scot bani de la bancomat sau să plătesc la magazinele din Vanuatu (care acceptă astfel de carduri, nu toate). Așa că pentru cumpărăturile online sau în străinătate, am folosit până acum un card românesc de la Banca Transilvania. Numai că acel card a expirat și ca să îl reînnoiesc trebuie să mă prezint în persoană la Banca Transilvania…greu de făcut dacă vin o dată la un an şi jumătate în țară.

În fine, când am fost în luna ianuarie în România am cerut un card nou – mi s-a spus că durează 5 zile lucrătoare până e gata, fiindcă sunt tipărite la Cluj. Aveam 10 zile în România, dar numai 4 la Oradea și 6 la București. Fiindcă am ajuns mai întâi la Oradea, cererea am făcut-o acolo, cu rugămintea să trimită cardul de la Cluj direct la București, ca să îl ridic ulterior de acolo. Dar în birocrația kafkiană a Băncii Transilvania, acest lucru nu este posibil…așa că l-au trimis mai întâi la Oradea, și de acolo urmau să îl trimită la București, și poate, poate ajungea la timp, fix în ziua dinaintea plecării mele, numai că…AU RĂMAS FĂRĂ PLASTIC la sucursala-mamă din Cluj! Poftim motiv de scuză la bănci în secolul 21! Așa am rămas eu fără card, chiar și după 10 zile de așteptare și după ce plătisem deja comisioane pentru un transfer bancar internațional de pe contul din Vanuatu pe contul din România. Grrr! (Am lăsat patriotismul baltă și mi-am închis conturile la Banca Transilvania)

Revenind la banca din Vanuatu, nici ăștia nu sunt mai breji. M-am dus să-mi deschid cont la o altă bancă, australiană, care face și carduri Visa. Prima oară m-am dus doar să întreb de documentele necesare și de comisioane. A două oară m-am dus cu hârțogăraia, dar mi s-a spus că îmi lipsește un document, despre care colega din ziua precedentă nu-mi spusese nimic…A treia oară dau peste un stagiar ca haplea care îmi spune că nu poate să-mi deschidă contul pe loc, trebuie să mai verifice colegii lui ceva, dar sigur, sigur mă sună până la sfârșitul zilei să îmi dea numărul de cont. Ca de obicei în Vanuatu, ”vă sunăm noi mai târziu” înseamnă niciodată. Ziua următoare nu-mi răspunde nimeni la telefon sau la email, abia după trei zile mă anunță că mai durează încă două zile până să-mi deschidă contul! Grrr.

3. În Vanuatu abonamentele de telefon sunt foarte scumpe și trebuie plătite prin debit direct de la bancă, așa că mai toată lumea cumpără credit. Săptămânal ne încărcăm telefoanele fie prin cartele răzuibile, fie direct la magazine. Ultima oară am cumpărat 455 de vatu de la un supermarket destul de mare. Numai că n-a ajuns creditul și, neavând telefonul la mine să verific mesajul de confirmare, mi-am dat seama abia a doua zi. Mă întorc deci la magazin să văd ce s-a întâmplat – vânzătoarea era convinsă că s-a trimis creditul, cică ei i-a venit mesaj de confirmare pe aparat, și nu prea voia să mă ajute. Insist să sune la operatorul de telefonie și să verifice cu ei. Bineînțeles, toată treaba asta durează cam 20 de minute, că deh! Noroc că am avut răbdare și am stat lângă ea cât a sunat, fiindcă operatul i-a confirmat că nu s-a încărcat credit pe numărul meu. Așa că repetă operațiunea, dar acum îmi zice că nu i-a venit mesaj de confirmare, deoarece căsuţa de mesaje a dispozitivului lor (adică un telefon de pe care fac încărcarea) era plină. Printr-o ironie a sorţii, nici telefonul meu nu mai avea baterie, aşa că iarăşi nu am putut să verific pe loc dacă am primit creditul sau nu.

Mă întorc deci ziua următoare pentru a treia oară la magazin, să mă plâng că tot nu am primit cei 455 de vatu. Bingo, de data aceasta vânzătoarea îşi aduce aminte de mine şi ştie de ce nu s-a trimis creditul – cică trebuie încărcată o sumă rotunjită, ori 450 ori 460, dar 455 nu se poate. Nicio problemă, dar de ce nu mi-a spus asta mai devreme? De cât timp lucrează acolo nu şi-a dat seama până acum? Dar staţi că povestea nu s-a terminat, când am vrut că plătesc 460 de vatu, mi-a zis că „s-a terminat” creditul prin telefon (nu ştiu cum se poate întâmpla asta), dar să fiu fără grijă că va repeta operaţiunea mai târziu. V-aţi prins deja că în Vanuatu „mai târziu” înseamnă „niciodată”, aşa că m-am întors a patra oară la magazin pentru un amărât de credit. Grr!

Voi cum staţi cu răbdarea?