Am mai descoperit un fruct

Ce e verde, seamănă cu un con de pin și are gust de pară cu scorțișoară?

Annona squamosa

Annona squamosa, pe românește nu știu cum îi zice, dar în franceză se cheamă pomme cannelle (măr-scorțișoară) iar în engleză sugar apple (măr de zahăr) sau sweetsop. Fructul face parte din aceeași familie cu corosolul (soursop). Interiorul nu arată foarte apetisant, dar este foarte bun la gust!

La interior

Seminte

Se mănâncă doar pulpa albă și rămân semințele negre. În timp ce corosolul este acrișor, annona squamosa este dulceagă și cu iz de scorțișoară. Nu știu de ce englezii și francezii o aseamănă cu un măr, mie mi se pare că are mai degrabă gust de pară!

Fructul este originar din America de Sud, dar a fost introdus și în Asia și Pacific, crește bine în zonele tropicale. Totuși, nu este foarte răspândit în Vanuatu, dovada fiind că l-am descoperit abia după trei ani!

Deocamdată îl mănânc gol, dar abia aștept să încerc câteva rețete, cum ar fi o tartă la cuptor sau înghețată! Mai ales că de curând (de când s-a închis gelateria elvețiană) ne-am cumpărat un aparat de făcut înghețată și am experimentat deja cu succes înghețata de ciocolată, vanilie, cafea, lămâie, banane și papaia 😀

Anunțuri

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mala spune:

    Ca si-un compot ar fi ceva!!!! Sau poate un smoothie?

  2. girlsoutblog spune:

    Chiar interesant ! 👍

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s