De ce am plecat din România

Am să încep prin a spune de ce nu am plecat din România. Nu am plecat din România pentru că nu mi-era bine. Nu am plecat pentru că nu mă simţeam acasă în ţara mea. Nu am plecat pentru că mă săturasem. Nu am plecat ca să caut o viaţă mai bună în altă parte. Am plecat din România fiindcă lumea e mare şi sunt multe de văzut. Am plecat de curiozitate. Am plecat să caut o viaţă diferită, poate. Am plecat fiindcă am putut, spre deosebire de generaţia părinţilor mei.

Dar am ştiut întotdeauna că România e acasă şi că voi reveni la un moment dat. Poate nu definitiv, poate nu la pensie. Nu caut un loc în care să mă stabilesc, nici în afară, nici în România. Consider că schimbarea este sănătoasă şi mi-am imaginat că o să mă tot mut din ţară în ţară, la fiecare 2-3 ani. Ca un veritabil cetăţean al lumii, îmi plăcea mie să cred mai demult, deşi astăzi cred mai degrabă că sunt doar o româncă, cu un pic de noroc, care a văzut un pic din lume, dar sigur nu voi apuca să o văd pe toată. Vorba aceea, cu cât ştii mai multe, cu atât îţi dai seama cât de puţin ştii de fapt.

Am avut până acum şansa de a locui în patru ţări în afară de România şi consider că fiecare experienţă peste hotare a fost o ocazie de dezvoltare personală inegalabilă. Însă după fiecare expatriere, m-am întors temporar în România. Multe cunoştinţe erau mirate, „cum, ai ajuns în America şi totuşi te-ai întors?!” Da, normal că m-am întors, fiindcă aveam o facultate de terminat, ceea ce în ochii mei valora mai mult decât să fiu imigrant ilegal în SUA. Nu întotdeauna a fost însă o alegere conştientă să mă întorc, în unele locuri aş fi vrut să stau mai mult decât s-a putut. Dar privind acum, în retrospectivă, a fost foarte bine că am revenit de fiecare dată să îmi încarc bateriile „la sursă”.

Şi tocmai asta îmi propusesem să fac în 2017. După patru ani în Vanuatu (nu am bănuit niciodată că o să rămân atât de mult aici, dar locul ăsta este foarte, foarte special!) şi fiindcă anul acesta mi se termină contractul de trei ani pe care l-am început în 2014 cu universitatea, m-am gândit că ar fi un moment bun să mă întorc în ţară. Well, think again! Mersi Dragnea & PSD & co, pentru prima oară în viaţa mea mă gândesc că totuşi nu e o idee bună să mă întorc în România. Ca poate totuşi mi-e mai bine afară. Chiar şi în Vanuatu, unde „şeful parlamentului s-a autograţiat în timp ce îi ţinea locul preşedintelui ţării”.

Am văzut că această ştire din 2015 a reapărut în presa românească cu prilejul ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017; un fel de haz de necaz, hai că se poate şi mai rău ca la noi. Da, e adevărat că Marcellino Pipite a emis o ordonanţă preşedinţială prin care se ierta pe el însuşi şi alţi 13 deputaţi, care fuseseră găsiţi vinovaţi cu o zi înainte de luare de mită. Dar presa românească a uitat să spună că de îndată ce s-a întors în ţară, preşedintele a revocat ordonanţa, iar două săptămâni mai târziu toţi cei 14 deputaţi (adică un sfert din totalul de 52 de parlamentari!) mergeau la închisoare. A fost o victorie fără precedent a luptei anti-corupţie în Vanuatu! Iar la trei luni după s-au organizat alegeri anticipate şi de un an de zile avem un guvern stabil. În România însă nu ştiu cum se va termina treaba…

Desigur că şi în Vanuatu s-a spus că este un complot organizat de opoziţie. Că este mâna unor puteri străine, majoritatea deputaţilor condamnaţi fiind francofoni – ba unii au zis chiar că este vorba de o luptă pentru influenţă între Australia şi Franţa. Că oricum toţi politicienii sunt corupţi şi nu înţeleg de ce au fost tocmai ei găsiţi ţapi ispăşitori. Aceleaşi scuze sunt peste tot, nu le-am inventat noi. Şi chiar dacă astfel de teorii ale conspiraţiilor ar fi adevărate, merg pe principiul că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Iar într-o ţară ca România, unde corupţia, nepotismul, şmecheria şi non-valorile sunt promovate de zeci de ani, de la cizmarul Nicu încoace, cred că este imperios să pedepsim TOATE actele de corupţie…Să nu uităm că abia din 2012 au început să pice oameni grei din politică, care înainte păreau de neatins.

Până acum nu demult, îmi ziceam că de bine, de rău, indiferent cine e la conducerea ţării, lucrurile merg totuşi spre bine. Ca facem parte dintr-un ecosistem, dintr-un soi de elan regional. Că intrarea în NATO şi în UE oferă nişte garanţii. Că deşi sistemul sanitar e la pământ, iar educaţia s-a degradat foarte mult, uite că acum măcar nu se mai copiază la bac, uite că justiţia se dezmeticeşte. Că deşi pensiile şi salariul minim pe economie sunt ridicol de mici, măcar nu avem şomaj aşa mare şi atragem totuşi investitori. Că deşi satele se golesc în continuare, puterea de cumpărare creşte, cel puţin în rândul populaţiei tinere cu studii superioare cu care mă identific cel mai bine. Poate sunt nişte indicatori simplişti – nu am pretenţii de analist economic sau politic – dar asta am constatat eu în ultimii ani şi mi-a dat încredere în viitorul României.

De multe ori am considerat că fac parte dintr-o generaţie privilegiată, dacă e să ne raportăm la generaţia părinţilor şi bunicilor noştri. Când aveau 20 de ani, bunicii mei treceau prin al doilea război mondial…Când aveau 20 de ani, părinţii mei se distrau la facultate (tata zice că aşa distracţie ca în taberele studenţeşti nu mai există în ziua de azi :D), dar ştiau că la repartizare traiectoria le va fi bătută în cuie…Când aveam eu 20 de ani, România tocmai intrase în UE, iar eu plecam cu Erasmus în Anglia! Acum stau însă să mă întreb dacă nu cumva generaţia mea va cunoaşte şi ea o schimbare de regim. Dacă nu cumva vom trece şi noi printr-un război mondial. Dacă nu cumva vom vedea o retrasare a graniţelor şi o nouă ordine mondială.

Căci situaţia nu e îngrijorătoare numai în România; nu e nevoie să amintesc că 2016 a adus şi Brexit, şi Trump, escaladarea conflictului în Siria, noi tensiuni în Marea Chinei de Sud, o tentativă eşuată de schimbare în Turcia, un preşedinte pro-rus în Moldova, o nouă subminare a drepturilor civice în Polonia…chiar citeam un articol despre situaţia din Polonia, în care un politolog zicea cu oroare „dacă cei 25 de ani de democraţie şi de valori liberale pe care i-am avut în Polonia au fost o deviaţie de la normă, dacă acum ne întoarcem de fapt la normalitate?”

„No man is an island”, scria John Donne la 1624. Oricât ne-ar plăcea să credem că soarta ţării e decisă în ţară, depindem de ceea ce se întâmplă la nivel regional şi mondial. Iar în contextul actual al scăderii încrederii în UE şi al exacerbării sentimentelor naţionaliste în multe ţări europene, cred că miza guvernării PSD (e clar că OUG 13/2017 e doar vârful aisbergului…) e mai mare decât protejarea oamenilor partidului. Democraţia e încă tânără şi fragilă în România, şi nu e exclus să cădem în sfera de influenţă a Rusiei în cazul unui conflict. Just saying.

În Pacific, apele sunt deocamdată liniştite, aşa că o să mai rămân o perioadă aici. Dar sunt cu ochii pe tine, România.

PS: Este foarte emoţionant ce se întâmplă acum în stradă, mă unge pe suflet să văd atâta mobilizare, creativitate şi solidaritate între români. Dar, după cum spunea un ultra-maratonist, aceste proteste sunt ca o doză de adrenalină. Iar într-o cursă de lungă durată, cel mai mult avem nevoie de anduranţă. Rezistaţi!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

4 Responses to De ce am plecat din România

  1. Mala says:

    O placere sa te citesc, o placere sa imi imaginez viata in locul acela! Dar stai pe fundu tau acolo, ok ? Te roaga un ex-bihorean… :)))))

  2. Dorin Lozovanu says:

    Bună, Halo Dana! Olsem wanem? Interesante relatări din Vanuatu, le-am citit cu plăcere. Mă bucur că mia ești în Vanuatu și m-aș bucura și mai mult dacă am comunica. Ca geograf și etnolog mereu am fost curios despre Vanuatu și Oceania în general, am reușit să ajung doar în Fiji și Noua Zelandă, dar planurile de a ajunge și în Vanuatu, Tonga, Kiribati… rămîn încă valabile. Sînt niște idei concrete deja, pe linie educațională. Mă cunosc cu Hilton Dunstan, fostul președinte al parlamentului, așă că poate va fi șansa de ajuns acolo. Ți-am mai scris și pe facebook, dar nu ai răspuns. Dacă ai timp și dorința, scrie-mi. Mult succes!

  3. Leonard says:

    Cu toate ca a trecut destul de mult timp de cand nu ti-am mai dat un semn de viata (motive au fost destule, dar n-are rost sa le detaliez), acum, in aceste momente dificile pentru societatea romaneasca, pentru romanul simplu de pe strada, cand ma gandeam ca, dupa 27 de ani de cand, cu arma in mana, am dat jos un regim tiranic si dictatorial in speranta unei vieti mai bune, mai demne, mai sigure, parca traiesc un deja-vu…Parca cineva m-a intors cu 27 de ani in urma, ca intr-o bucla temporara, in care insa, presiunea este mai mare si mai fatidica…In aceste momente, cand ma gandeam ca ar trebui sa-mi contactez prietenii si cunostintele (cati mai sunt prin tara), cu care am impartit acele zile si nopti frumoase dar si de cosmar din decembrie 1989, pentru a vedea ce e de facut si cum mai putem sa mai punem inca o data umarul la redresarea acestei amarate tari, ma simteam parca mangaiat de o umbra de oboseala psihica, iar o intrebare incepea sa mi se planteze in creier: “Nu cumva ti-a trecut timpul si e momentul sa-i lasi pe altii sa lupte?”. In acel moment mi-am simtit sotia venind catre mine, spunandu-mi:”Uite, pana si Dana, prietena ta din Vanuatu, s-a revoltat si a luat atitudine!”. Mi-a aratat un articol din nu stiu ce ziar, dar n-am citit decat titlul. Am deschis imediat blogul tau si ti-am citit articolul pe nerasuflate, cu voce tare ca sa auda si sotia mea. Pe masura ce citeam, parca ma scuturam de acea oboseala parsiva care incerca sa ma acapareze si ma gandeam:”Uite cum o prietenie sincera intre oameni fara ganduri si interese ascunse, poate da rezultate si reactii pozitive neasteptate!”. Drept urmare, am pus mana pe telefon si am “mobilizat” tot ce aveam in telefon. Unii dintre ei erau deja “pe baricade” in diferite orase ale tarii, altii erau indecisi, altii erau parca blazati si resemnati. Cu astia din urma am avut cel mai mult de furca, dar pana la urma a fost ca mine. Unul dintre ei, la final mi-a spus: “Indiferent ce imi zici si cum iti vine sa ma faci, noi tot prieteni pe viata vom ramane.” Asta zic eu ca inseamna adevarata prietenie si solidaritate intre oameni sinceri, corecti, la locul lor, care nu vor altceva decat o viata mai buna, pe care sa si-o traiasca demn si in liniste.
    Asadar, parerea mea e ca e mai bine sa stai acolo si sa lupti de acolo. Din punctul meu de vedere, lupta ta de acolo are mai multe sanse de izbanda decat daca te-ai intoarce in Romania. Asa cum si alti romani plecati lupta din colturile de lume unde si-au gasit rostul si lupta cu mult folos, fiind vazuti si de straini si de agentii de presa serioase, iar romanii din tara ii percep ca un ajutor in lupta lor, asa poti face si tu, chiar si singura. Sa nu crezi ca iti va fi greu, dincontra! Ai sa vezi cum oamenii din jurul tau, chiar daca nu sunt romani, te vor sustine. In acest sens, iti voi nara o intamplare din aceste zile: in Olanda un roman care lucra acolo la o companie olandeza vede la televizor ce se intampla in Romania. Fiindu-i teama sa nu-si piarda locul de munca, nu intrazneste sa spuna nimic angajatorului, insa tot timpul era preocupat de evolutia evenimentelor din tara si si-ar fi dorit sa fie acolo, in piete, langa romanii lui dragi. Intr-una din zile, patronul, la o pauza de cafea, il intreaba daca stie de ce se intampla in Romania. El ii spune ca stie din prima zi si ca urmareste permanent evenimentele si ca si el ar manifesta si ar lupta pentru societatea romaneasca si pentru romanii lui, daca ar putea. Reactia olandezului a fost speechless: “Ce mai astepti? Urca-te in primul avion si du-te langa ai tai. Iti platesc eu biletul de avion si stai linistit ca nu angajez pe nimeni in locul tau pana te intorci. Du-te si apara-ti tara!”. E una din, probabil, multele intamplari ale romanilor in aceste zile, insa din ea poti invata multe: ca indiferent de natie, oamenii sunt in primul rand oameni ce se ajuta la greu intre ei, ca in acest fel restul natiunilor, care nu au o parere prea buna despre noi, pot vedea adevarata fata a romanilor, ca prin aceste manifestatii pasnice dar hotarate strainii vor vedea cum suntem noi in realitate, ca stim foarte bine sa delimitam ospitalitatea de hotie, intelegerea de prostie, permisivitatea de lasitate, demnitatea de sclavie si caldura sufleteasca de fatarnicie.
    Lupta mai departe Dana, asa cum o facem si noi de pe unde si cum putem! Doar asa speranta nu va muri niciodata!
    Bravo tie si tine-te si tine-o tot asa!
    Cu drag,
    Leonard

  4. Silviu says:

    Buna ziua. V am urmarit pe blog de ceva timp.Suntem 4 romani pe o nava de croaziera MS EUROPA .Ajungem pe 20.02 in Port Vila. Ne ar face mare placere sa va intalnim daca timpul va permite.Stam de la 07 pina la 13 doar…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s